Bunicului Luizei i s-a făcut rău, după anunţul DIICOT. Un echipaj de ambulanţă a ajuns la casa familiei.

Vineri a fost o zi extrem de grea pentru familiile celor două tinere, Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu.

Din cauza stresului acumulat în ultima perioadă,

bunicului Luizei i s-a făcut rău. La casa acestuia a sosit de urgenţă un echipaj de la Ambulanţă.

Bunicul Luizei a declarat vineri, înainte să aibă nevoie de ajutorul medicilor, că nu are încredere în Felix Bănilă.

Bărbatul crede că procurorul-şef DIICOT îi acoperă pe cei care nu şi-au făcut datoria.

De când Luiza Melencu a dispărut, în luna aprilie a anului 2019, bunicul ei nu mai are linişte.

Vrea cu orice preţ să afle adevărul despre ceea ce s-a întâmplat cu tânăra şi instinctul îi spune că Luiza trăieşte.

În ultima perioadă, bunicul Luizei, pe lângă durerea provocată de dispariţia acesteia,

a fost şi ameninţat cu închisoarea de anchetatori, potrivit celor mărturisite de el. La începutul lunii august,

bărbatul a spus că oamenii legii l-au ameninţat că va ajunge după gratii dacă mai vorbeşte “ce nu trebuie”.

Bunicul Luizei trăiește de luni de zile cu speranța ca o va putea strânge din nou în brațe pe nepoata sa.

Încă de când Luiza Melencu avea o vârstă fragedă,

bunicul s-a implicat în viaţa ei şi a crescut-o aşa cum a considerat el că este mai bine.  sursa:spynews

Loading...
Loading...