Cristina Spătar se mută cu iubitul misterios! Artista și-a făcut credit pentru casă, după ce a fost dată afară din vilă de fostul soț.

Divorțată și cu doi copii minunați, Cristina Spătar a luat cel puțin două decizii importante pentru sufletul ei! Artista se mută împreună cu iubitul său în noua casă.

Pentru locuința mult visată de vedetă, ea a făcut credit și, potrivit declarațiilor sale, va sta împreună cu toată familia… adică, inclusiv partenerul său de viață.

Cristina Spătar se mută împreună cu iubitul misterios
Deși este într-o relație de trei ani, Cristina Spătar nu își dorește să dezvăluie identitatea bărbatului care o face fericită și o sprijină după divorțul dureros. “Prietenul meu m-a ajutat foarte tare cu afacerea.

El este cel care stă în spatele acestui business, nu sunt singură, șefa mea de atelier și fetele. Iubitul meu este alături de mine de la divorț. Mai avem puțin și facem trei ani și mă înțelege, mă susține, mă suportă.

El face construcții. Noi comunicăm foarte mult și ne consultăm. El a pornit un business cu puțin timp înainte de al meu, dar nu a mers.

Dacă nu aș fi avut un bărbat lângă mine mi-ar fi fost mult mai greu. Eu sunt o femeie foarte sensibilă și am avut nevoie de suport.

Mai nou am devenit puternică, zic eu. Dacă mâine ar fi să o iau de la zero singură, știu cu ce se mănâncă”, a declarat cântăreața în cadrul emisiunii “Teo Show”.

Iubitul Cristinei Spătar nu are copii, însă se înțelege foarte bine cu fetița și băiețelul vedetei. “El nu are copii. Întotdeauna vorbește la plural. Îi cunoaște pe copii, îi ajută la lecții, se joacă. El mă ajută din toate punctele de vedere. Sunt foarte fericită”, a mai mărturisit artista în cadrul aceluiași interviu.

Cristina Spătar și-a făcut credit pentru casă
Regina R&B-ului, așa cum a fost supranumită, a declarat recent că și-a făcut credit pe 10 ani ca să își ia o casă, în care va locui cu toată familia – mulți au înțeles că inclusiv iubitul mai tânăr cu 22 de ani va sta împreună cu ea și copiii săi. În prezent, Cristina Spătar locuiește cu chirie într-un apartament modest din București.

“E adevărat că îmi doresc o casă mare și frumoasă. Fac un credit pe 10 ani, pe firmă. Totul e frumos și bine. O să ne mutăm toată familia. Acum locuim într-un apartament drăguț.

Ne facem casă. Nu trebuie să avem unde să face facem grătar și curte pentru copii. Albert vrea să joace fotbal toată ziua”, a mai afirmat Cristina Spătar.

Loading...
Loading...