Ștefan Bănică și Lavinia, PRIMELE imagini cu micuțul Alexandru

Ștefan Bănică și Lavinia, primele imagini cu micuțul Alexandru. Cum au fost surprins cei trei.

Ștefan Bănică este unul dintre cei mai discreți artiști atunci când vine vorba despre viața sa personală.

De când s-a căsătorit cu Lavinia în secret, în urmă cu doi ani și până când a devenit tată pentru a treia oară, artistul a preferat să își țină viața personală departe de blițurile paparazzi lor.

Fostul soț al Andreei Marin și Lavinia au devenit părinții micuțului Alexandru la finalul lunii mai, iar până acum nu a apărut nicio imagine cu el.

Paparazzii au reușit să îi surprindă pe cei trei în formulă completă, iar din imagini se poate observa cât de topiți sunt Ștefan și Lavinia de rodul iubirii lor, potrivit Click.ro.

Va fi greu la început cu cel mic, dar am ajutor de nădejde în copiii mei. Am un pic de experinţă cu cei doi copii (Radu Ştefan şi Ana Violeta – n.r.), în rest, e ca la început

Primul copil al cuplului Lavinia – Ştefan Bănică jr s-a născut pe 16 mai 2019 şi a fost numit Alexandru, în memoria fratelui vitreg de mamă pe care solistul l-a pierdut în 2011.

Lavinia Pîrva, noi declarații de când a devenit mamă: „Am fost destul de încordată”

Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Lavinia a povestit câteva lucruri despre sarcina

Mă obişnuiesc cu fiul meu Alexandru. Îl urmăresc, în fiecare zi face lucruri noi, vrea să spună lucruri. Când plec de acasă e aşa o chestiune rapidă, îmi doresc să ajung repede înapoi să stau cu cel mic.

Am mâncat cam tot ce am poftit (n.r. în sarcină). Mi-a plăcut foarte tare să mănânc fructe. Am mâncat multe gutui. Am luat ceva, destul de multicele kilograme, am reţinut multă apă,

dar lucrul ăsta s-a rezolvat imediat după ce am născut. Mi-aş dori să ajung foarte repede poate mai slabă decât înainte. Nu este asta o problemă.

Minunea aceea nu ai cum să o povesteşti, este ceva unic. Se mai trezeşte noaptea. Sunt obosită, eu nu prea am mai dormit de când am născut. Este o oboseală care nu mă deranjează neapărat.

Totuşi am un copil cuminte, care nu mi-a făcut multe… nu m-a obosit prea tare. E mama alături de mine şi îmi uşurează clar viaţa.Am început să îl scoatem afară. Am o curte acasă, stă destul de mult acolo.

Le-am făcut pe ambele (n.r. alaptat). Slavă Domnului, e un copil sănătos şi mâncăcios. Nu are gropiţele mele. Între timp a început să facă o gropiţă discretă“, a mai spus Lavinia Pîrva. Foto: click.ro / Blitz. sursa:wowbiz

Primele poze cu bebelusul lui Banica au fost surprinse in zona unui restaurant din zona Icoanei. Banica impreuna cu Lavinia si o prietena au mancat in restaurantul respectiv dupa care au scos pret de 5 minute bebelusul afara. De remarcat ce dragut este si cat de bine arata Lavinia.

Loading...
Loading...