Băiatul Andrei Măruță, David, s-a întors la școală, iar mama lui a fost alături de el. Fotografiile postate în online au stârnit furia unora dintre fani

David Măruță a început de curând o nouă etapă în viața sa și toată familia i-a fost alături, inclusiv mama lui care a postat câteva fotografii pentru a marca importantul moment.

Andra Măruță este o pasionată a rețelelor de socializare și nu uită să își țină la curent fanii cu toate momentele importante din viața ei.

Fiul ei, David a început din nou școala, iar Andra nu a uitat să imortalizeze importantul moment. Pozele au fost postate în mediul online, stârnind reacțiile fanilor.

Fanii au fost intrigați de gestul pe care l-a făcut Andra pentru învățătoarea lui David
Andra și-a exprimat emoțiile în mediul online, recunoscând că este foarte încântată că băiatul ei crește pe zi ce.

“Clasa a doua, dar emotii grupa mare! Cel puțin la mami! Băiatul meu e din ce in ce mai mare și eu sunt absolut încântată să îl văd crescând!”, a scris Andra pe Facebook.

În fotografiile postate, Andra ține în mână două buchete de flori, pe care urma să le ofere David învățătoarei lui. Unii fani au fost intrigați când au observat Andra oferă mici atenții cadrelor didactice.

“Nu pot întelege, de ce trendul acesta, părinții să cumpere flori pentru învățătoare, educatoare?” , a scris o fană a artistei în comentarii.

Mai mulți utilizatori chiar s-au contrazis pe acest subiect și și-au exprimat nemulțumirile în comentarii.

“Până și tu Andra dai dovadă de lasă că merge cu pachețelul… Cum să duci flori???? Și mai e și școală privată…. Mai oameni ce să facă cadrul ăla didactic cu atâtea flori?? Sunt clase unde sunt 32 copiii…. Eu nu trebuie să duc atenție nimănui că să îmi dea atenție….. Nu îi învață să meargă cu buchetul și punguliță….

Eu Nu mai duc în viață mea la școală flori… Am dus un buchet la grădiniță fetiței.. și când am luat fetiță seară buchetul ăla nu era la doamna…își alesese ce era mai scump și mai pompos…. Mai bine cumpăr ptr mine și ochii mei.”, Tot respectul pentru copilașii care au început anul școlar, dar un lucru nu se schimbă la români, de ce e nevoie de aruncat bani pe flori, mai bine ajutați alții cu rechizite școlare o hăinuță.

Nu văd altundeva asemenea prostie, dar ,,,,,la noi că nicăieri MULT SUCCES TUTUROR”, au scris admiratorii Andrei în comentariile fotografiilor postate de artistă.

Loading...
Loading...