Cum arată casa Oanei Roman. Fiica lui Petre Roman a plătit o sumă imensă pentru noua sa vilă

Oana Roman și-a îndeplinit recent unul dintre cele mai arzătoare vise ale sale, acela de a lăsa în urmă agitația vieții de la bloc. Mai exact, vedeta a reușit să cumpere mult-râvnita vilă în care va locui împreună cu soțul și fiica, dar și cu mama sa, Miora Roman.

Suma uriașă plătită de Oana Roman pentru noua sa vilă

Situată în zona Pipera-Tunari, locuința a costat-o pe fiica fostului premier al României o mică avere, aceasta fiind nevoită să scoată din buzunar nu mai puțin de 160.000 de euro. Investiția merită, însă, mai ales că mezina lui Petre Roman, mai ales că vila are șapte camere, ideale pentru întreaga familie.

Am o casă imensă, cu grădină, cu pruni, cu livadă, am tot ce mi doreşte inimioara. Mi-a depăşit aşteptările. Toată viaţa mi-am dorit băi mari şi acum le am. Acum suntem in amenajări. Alerg după uşi, jaluzele şi toate cele. Mobila o am, e mobila mea veche de la apartamentul în care am locuit până acum. Ne-am mutat în noua casă mai devreme cu două săptămâni, prin bunăvoința vechilor proprietar”, a declarat Oana într-un interviu acordat recent, mândră nevoie mare de noua sa achiziție.

A vândut apartamentul pentru a se muta la țară

Totodată, vedeta le-a închis gura tuturor celor care o acuzau că s-ar fi îmbogățit de când se ocupă cu organizarea evenimentelor pentru milionari și prieteni din showbiz-ul românesc, printre care se numără Brigitte și Florin Pastramă. Fiica fostului premier susține că decizia de a se muta la țară a fost una extrem de dificilă nu a fost deloc ușoară, iar pentru a-și vedea visul cu ochii, a trebuit să facă mari sacrificii.

Eu am vândut apartamentul în care locuiam ca să pot să-mi cumpăr casa asta. Nu mi-au venit bani din cer. E adevărat că îmi merge bine în ultima vreme, organizez multe evenimente importante, dar totuşi nu câştig atât de mult pe cât aş merita eu. Nu înseamnă că mă scald acum în bani, nu e chiar aşa. Eu mă trezesc cu noaptea în cap şi mai vin acasă după miezul nopţii. Am noroc cu Marius, că stă cu copilul”, a mai spus Oana Roman.

 

Ți-a plăcut articolul? Dă un LIKE și SHARE prietenilor tăi
Loading...
Loading...