Motivul pentru care a plecat Regina Mamă din România. Când trăia, Regele Mihai a povestit culisele despărțirii

Motivul pentru care a plecat Regina Mamă din România! A avut o viață plină de probleme, a trăit trei exiluri, mult timp și a văzut fiul doar de două ori pe an, dar și-a păstrat simțul umorului toată viața, după cum spunea fiul său, Regele Mihai. Astăzi, sâmbătă, 19 octombrie, Regina Mamă Elena se întoarce acasă pentru a-și dormi somnul de veci alături de fiul ei.

Una dintre cele mai mari dorinte ale Regelui Mihai a fost ca trupul mamei sale, Regina Elena, să fie adus și înmormântat în România alături de mormântul său.

Fiica cea mai mare a Prințului Constantin al Greciei și al Prințesei Sofia de Prusia, Principesa Elena l-a cunoscut pe Carol al II-lea în 1920. S-au logodit la câteva luni de la întâlnire, în ciuda împotrivirii mamei prințesei Elena care știa de relația pe care Carol al II-lea a avut-o cu Zizi Lambrino. La câțiva ani de la mariaj, după mai multe infidelități, Regele Carol II-lea, tatăl regelui Mihai s-a îndrăgostit de “Duduia” Lupescu, iar Principesa Elena a fost trimisă de acasa la Florența.

Ce își amintea Regelui Mihai despre plecarea mamei sale

“Despartirea de mama mea a venit in 1932. Cum s-a ajuns acolo si tot ce s-a intamplat in jur, iarasi nu imi aduc aminte exact. Dar stiu ca, la un moment dat, mama mea nu mai era acolo. M-au luat din casa din Kiseleff si m-au dus la Palat .

Deodata m-am trezit fara ea, fara nico explicate. Motivele mi s-au spus cu taraita, daca pot sa ma exprim asa. La inceput aveam sentimentul ca a plecat fara un motiv bine definit.

(…) Tatal meu nu mi-a vorbit niciodata despre faptul ca mama nu mai era acolo, sau de ce plecase, sau cum o facuse. Niciodata. Nimic”, povestea Regele Mihai, care atunci când mama sa a fost nevoită să părăsească România el avea doar 11 ani.

În înțelegerea dintre Principesa Elena și Regele Carol II-lea, Mihai avea voie să meargă la Florența – unde principesa se stabilise – de 2 ori pe an, câte 3 săptămâni.

“Cand stateam la Florenta, intai de toate tatal meu ma trimitea cu alte doua persoane, cazate undeva intr-un hotel; nu stateau la Vila Sparta, cum se chema locuinta mamei. Acolo, la Florenta, discutam o gramada de lucruri. Dar niciodata – asta trebuie sa spun, fiindca s-a sustinut contrariul -, cu tot ceea a suferit din cauza tatalui meu, niciodata ea nu mi-a spus ceva urat despre el. Am ramas destul de uimit, pentru ca aflasem, cu timpul ce s-a intamplat.”

”Mama mea si cu mine eram intr-o comuniune foarte apropiata. Aveam sentimentul de comuniune foarte stransa, cand ma intorceam din nou la Bucuresti, simteam ceva foarte rece, asa cum am simitit aproape tot restul timpului petrecut aici.”

(…) Dupa ce am plecat din Romania (n.mea. in 1948), mama s-a intors la Florenta, era un loc pe care il iubea foarte mult. De fapt vila ei, pe care o avea acolo, a cumparat-o in 1932, imediat dupa ce a plecat de aici. Mama ei locuia si ea tot la Florenta, in alta parte, asa ca un timp a mers cat a mers. In fine. Tot astepta sa vin la ea din cand in cand. Avea viata ei, s-a imprietenit cu mai multa lume. Sora ei, Irina, s-a maritat cu unul dintre ducii d’Aosta, care in timpul acela se chema Ducele de Spoleto.

(…) Avea puterea morala sa puna deoparte o gramada de lucruri extrem de neplacute. Sa le stearga complet. A fost imposibil, dar nu s-a lasat complesita de lucrurile astea. (…) Nu zic ca era fericita, dar era multumita cu viata ei acolo, ca era asezata in pace si traia fara prea multe complicatii. Singura ei grija si a noastra era chestia cu finantele pentru ca era foarte subreda toata situatia.

Viata in Italia nu era foarte ieftina, dar nici prea scumpa. Si avea acel fond, in Anglia, care s-a deblocat dupa razboi si putea sa traiasca din banii aia pana la un punct. Dar pe urma a venit, intr-adevar, un moment tragic pentru ea, fiindca a trebuit sa-si vanda casa din Florenta. (…) Lucrul asta, ca a trebuit sa vanda o parte din viata ei si din inima ei, cum imi spunea, nu zic ca a distrus-o moralmente, dar a afectat-o enorm.

Si s–a mutat la Laussane intr-un apartament. Era langa noi si acum ne vedeam in fiecare saptamana. Asta o mai lecuia putin. Apoi ea a avut de mai multe ori in viata ei cateva buclucuri medicale, ca sa spun asa, care s-au cam accentuat cu timpul. Ultima reuniune pe care am petrecut-o in familie- fetele nostre cresteau atunci – a fost la Versoix, de ziua ei, 2 mai 1982. Si pe urma, starea ei s-a inrautatit putin si-a murit la Lausanne, la sfarsitul anului aproape.

Nu stiu pe ce sa pun acentul cand povestesc despre mama. Imi aduc aminte foarte multe lucruri. Nu stiu ce as fi facut daca nu venea ea inapoi in tara. Fiindca ea m-a incurajat foarte mult, imi spunea fel de fel de lucruri, felul cum trebuie sa traiesti, si partea morala, si partea religioasa, si ma incuraja.

(…) Si in acelasi timp, cu toate mizeriile pe care le-a avut in viata, nu i-a lipsit niciodata simtul umorului, avea un simt al umorului extrem de bine dezvoltat”, povestea Regele Mihai în cartea “Conversatii cu Regele Mihai”, semnată de Stelian Tănase.