Andreea Bănică, despre mărirea familiei. Vedeta nu își mai dorește copii: ”Nu vreau să ajung la 50 de ani și să nu-mi înțeleg copilul”

Andreea Bănică are o familie frumoasă, iar cei doi copii îi umple sufletul de bucurie. Artista s-a decis și nu își mai dorește alți copii. Andreea Bănică ne-a vorbit despre mărirea familiei sale și motivele pentru care se oprește la cei doi copii.

Noah Andrei și Sofia își bucură mama în fiecare zi. Andreea Bănică se simte cea mai fericită și împlinită femeie cu o asemenea familie minuntată. Ajunsă la 40 de ani, cântăreața nu-și mai dorește și alți copii, deși i-ar fi plăcut să devină mamă mult mai devreme, însă este împăcată că totul s-a întâmplat la momentul potrivit.

Andreea Bănică și Lucian Mitrea se opresc la doi copii, pentru că vedeta își dorește să fie o mamă tânără pentru ei și vrea ca aceștia să se mândrească cu ea. Artista a mărturisit că atunci când era mică era încântată de copiii care aveau mame tinere.

‘Este suficient. Mi-ar plăcea să înțeleagă toată lumea că ne-am oprit la doi copii și că suntem fericiți așa cum suntem. Mi-ar fi plăcut să fac mai mulți copii poate mai devreme. Pe la 25 de ani mi-ar fi plăcut să fac 2-3 copii, dar așa a fost momentul să fie acum. La 38 de ani să-l fac pe Noah… Este bine. Vreau să fiu o mamă tânără și cu concepții actuale, nu vreau să ajung la 50 de ani și să nu-mi înțeleg copilul. Mi-aș fi dorit să fiu o mamă și mai tânără, să se mândrească copiii mei cu mine. Când eram mai mică îmi plăceau copiii care aveau mame tinere.’, a declarat Andreea Bănică pentru VIVA!.

Este mereu zâmbitoare, emană putere și încredere în sine. Dar, până la această forță interioară evidentă, Andreea Bănică a trăit experiențe de viață traumatizante.

Însă, atunci când vorbește despre copilărie și adolescență, Andreei i se umplu ochii de lacrimi. Într-un interviu recent, ea povestește despre cum a învățat, prea târziu, să-i spună mamei ‘Te iubesc!’.

‘Am învățat să-i spun mamei mele TE IUBESC abia când am aflat că s-a îmbolnăvit. Și atunci am simțit că trebuie să îi spun asta’, a mărturisit Andreea. Amintirile cu părinții ei sunt destul de îndepărtate, dar omul și artistul Andreea Bănică este ceea ce au modelat ei.

Părinții mei nu aveau mult timp la dispoziție să se ocupe de mine, dar, așa cum am crescut, așa am ajuns astăzi.  Mama era destul de rece. Mama nu ne spunea TE IUBESC. Mama nu era genul meu, eu sunt mai altfel. Pentru că am crescut mult timp fără părinți, s-a trezit în mine un sentiment matern pronunțat. L-am învățat și pe Noah să spună TE IUBESC. Le-am oferit afecțiune multă, iubire multă’, spune Andreea.

Pe când avea numai 20 de ani, artista și-a pierdut tatăl, care s-a stins din viață după un accident de mașină. Doi ani mai târziu, mama Andreei s-a prăpădit și ea, pierzând lupta cu cancerul chiar în clipă in care artista era pe scenă. Despre relația cu tatăl ei, Andreea spune: