TERIFIANT! A aparut biletul de adio scris de Madalina Manole cu puțin timp inainte sa-și ia viața

Mădălina Manole, supranumită Fata cu părul de foc, a părăsit această lume în urmă cu mai bine de nouă ani… chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Gestul său a șocat întreaga țară, iar rudele și prietenii nu își explică ce s-a întâmplat cu ea de a decis să își ia viața. Înainte să își ducă la sfârșit planul, regretata cântăreață a scris un bilet de adio care te cutremură la fiecare cuvânt scris. 

Biletul de adio scris de Mădălina Manole cu puțin timp înainte să-și ia viața

Îndrăgita artistă a fost găsită fără suflare în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni pe 14 iulie 2010. Oamenii legii au stabilit că Mădălina Manole s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxic .

În biletul de adio, scris cu câteva minute înainte să își pună capăt zilelor, regretata cântăreață a notat următoarele:

“Mi-a dăruit Dumnezeu – cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu – cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, – cei mai buni si sacrificaţi părinţi din lume, – frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu! Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos! Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea!

Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu, voi toţi mă iubiţi şi mi-aţi arătat lucrul acesta mereu, tot timpul! Și totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa! Aşa gândesc eu, aşa trebuie! Cum să închei rândurile astea? Cum? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi, dar şi la ce să fac să nu mai fiu!

Pui mic să rămână o perioadă la Botoşani, cu mama şi tata! Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare. Puicu meu – ai grijă de tot, atât cât poţi şi ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! şi să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru sufletul lui!

Fragmente din jurnalul Mădălinei Manole. Regretata artistă credea în horoscop

Conform propriilor mărturisiri făcute în jurnal, Mădălina Manole credea în horoscop, în puterea unor forțe supranaturale, în predestinare și era îngrozită de blesteme. De asemenea, ea spera că își poate anticipa viitorul. În paginile caietului, unde regretata artistă și-a deschis sufletul cum nu a făcut-o cu unii dintre apropiații săi, a așternut însemnări legate de previziuni ce îi fuseseră făcute. Ea a scris în anii 2002, 2003, 2005, relatează adevărul.ro. “EU CASA CĂSĂTORIEI

– nu se leagă NIMIC

– «mi s-au legat cununiile!!!»

CASA PROFESIEI

– reluare de colaborare în nesiguranță temeri

– anevoioasă cu “cuțitul la gât”

CASA SĂNĂTĂȚIi

– intervenție

– probleme legate de despărțirea unor prieteni

– RISC DE ACCIDENT!!

– moment de labilitate, diminuare de discernământ

– provocări !! de instabilitate (blestemul!!!

CASA NEBUNULUI

– stare angoasă”, a notat Mădălina Manole în jurnalul ei.

În 2005, regretata cântăreață a scris pe o altă filă despre previziunile ce cărțile de tarot i le făceau artistei în dragoste și carieră: “(13 septembrie 2005) EU

– despărțire (nepotrivire de caracter “costum prea stramt pentru mine”)

– profesional – bărbat (figura dionisiacă) (relație profitabilă)

– șanse de colaborări

– propunere plan de familie

– relație pe STRĂINĂTATE (avertisment) (primesc dar nu știu să dau !! )

– plecare cu părere de rău

– an greu, cu multă muncă, lipsește încărcătura AFECTIVĂ”.

Mădălina Manole a murit chiar de ziua ei. Pe 14 iulie 2010 a împlinit 43 de ani. Trupul fără viaţă al regretatei artiste a fost găsit de Petru Mircea chiar în vila din Otopeni unde locuiau. Ei au un băiat împreună, care s-a născut pe 8 iunie 2009. Petru Mircea Jr. este crescut de soțul cântăreței.

 

Ți-a plăcut articolul? Dă un LIKE și SHARE prietenilor tăi
Loading...
Loading...