Nuntă și copil! Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp, în culmea fericirii:

Relația dintre Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp, după ce aceștia nu și-au mai vorbit un an, s-a revigiorat brusc și, mai mult chiar, au redevenit un cuplu după doar câteva discuții purtate între cei doi.

Deși Carmen de la Sălciua avea o relație cu Cosmin Isăilă, iar Culiță Sterp se iubea pe ascuns cu Plușica de la ”Puterea Dragostei”, cei doi artiști nu au ezitat nicio secundă când a fost vorba să sară unul în brațele celuilalt.

Evident, acest lucru nu ar fi fost posibil brusc, așa cum a părut la prima vedere, ci a devenit realitate abia după o serie de negocieri cât se poate de serioase. Mai exact, spun sursele noastre, între Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua se purtau discuții, pe ascuns, cu câteva săptămâni înainte ca relația lor să se concretizeze.

”Carmen și Culiță vorbeau pe ascuns, la telefon. Bănuiesc că el a contactat-o pe Carmen, iar ea a fost fericită că s-a întâmplat așa. Au vorbit destul de mult, o făceau de fiecare dată când aveau câteva momente libere, de singurătate. Atunci au deschis discuția despre împăcare, iar Carmen i-a pus câteva condiții”, ne-a spus, în exclusivitate, o persoană apropiată din preajma celor doi. Mai mult decât atât, pentru a o convinge pe Carmen de la Sălciua de intențiile sale cât se poate de onorabile, Culiță Sterp a făcut și o serie de gesturi care i-au dovedit artistei că nu se joacă.

”A avut grijă să o lase mai moale cu Plușica, să nu se mai vadă cu ea. Carmen a văzut că fostul ei soț nu glumea cu privire la relația pe care și-o dorește cu ea, așa că a început și ea să se schimbe față de Cosmin Isăilă, să răcească treptat relația.

Apoi au discutat despre viitorul lor împreună, iar Carmen i-a cerut un lucru cât se poate de simplu lui Culiță: să nu o mai înșele vreodată. Iar el a jurat că nu va mai călca strâmb și a plusat mărturisindu-i că se gândește la o familie mare alături de ea.

Carmen, când a auzit de asta, i-a și dat papucii lui Cosmin Isăilă și s-a întors la Culiță. Normal, Culiță a făcut, între timp, toate demersurile pentru a-și liniști familia, mai ales că cei din partea lui au făcut-o praf pe Carmen când era în divorț de el”, ne-a mai spus sursa citată.

Mai mult, în negocierile celor doi și-a făcut loc și discuția despre copii, decizia amândurora fiind să mai aștepte cel puțin un an, mai ales că acum carierele lor sunt în plină ascensiune. ”Și Carmen, și Culiță, vor copii. Măcar doi, dar au decis să mai aștepte un an, doi, pentru a se recăsători înainte”, ne-a mai dezvăluit apropiatul celor doi.

”Încă nu știm 100% ce o să fie. Vorbim, suntem prieteni, dar încă nu stăm în aceeași casă. Suntem  pe drumul cel bun, vorbim, dar nu știm ce o să fie în continuare. Carmen este lângă mine, chiar și acum”, a explicat Culiță Sterp pentru un post TV.

De altfel, de ziua ei de naștere, Carmen de la Sălciua, ajunsă la 31 de ani, a organizat o mică agapă. Iar acolo, toți invitații prezenți au avut un adevărat șoc când au văzut cine este personajul cel mai de seamă al evenimentului. Nimeni altul decât Culiță Sterp, fostul soț al lui Carmen de la Sălciua. Ajuns chiar primul la petrecere, probabil pentru a se bucura de câteva momente de efuziune sentimentală cu frumoasa lui fostă soție…

Ți-a plăcut articolul? Dă un LIKE și SHARE prietenilor tăi
Loading...
Loading...