Ce i-a făcut un taximetrist (plin de tatuaje) din Brăila bătrânului din imagine! “Nu am stat pe gânduri și…”

0

Viața ne oferă, de foarte multe ori, surprize care rămân întipărite în memorie pentru totdeauna. Este cu atât mai emoționant atunci când este vorba despre oameni întâlniți absolut întâmplător, iar o astfel de interacțiune oferă prilej de reflecție.

Loading...

Există oameni pe care destinul i-a pus la grea încercare, iar cei care trec pe lângă ei, adesea, se fac că nu văd nimic sau, pur și simplu, nu pot/nu doresc să ofere un ajutor.

Un tânăr taximetrist din Brăila, Ionuț Eparu, a avut parte de o astfel de interacțiune de suflet, însă nu s-a rezumat doar să observe fără a se implica. Concret, taximetristul aștepta într-o stație de taxiuri și a văzut apropiindu-se un bătrân. A aflat cu surprindere că moșneagul muncise la o fermă, numai că nu fusese plătit. Și mergea pe jos, dorind să ajungă până la Măcin, fiindcă nu avea bani de drum.

Taximetristul a făcut un gest pentru care merită respectat. L-a luat cu mașina pe bătrân și la ajutat să ajungă la trecerea bac Smârdan.

”Stăteam în stația de taxi de la Piața-Mare, pe trotuar se apropia acest moșneag trist. Venea pe jos de la Silistraru, de la o ferma unde a muncit și nu a fost plătit! M-a întrebat cum ajunge la trecerea bac Smârdan, vroia să ajungă acasă… la Măcin. 

Mi-a spus că s-a pornit la drum de dimineața, că îl dor picioarele foarte tare și că nu a mâncat nimic. Nu am stat pe gânduri și l-am urcat în mașină. Am pornit spre bac, în drum am oprit la un magazin alimentar de unde i-am luat ceva de mâncare, un pachet de țigări și o bere rece. Mă bucur că din puținul meu ți-am putut oferi un mic ajutor! 

Drum bun moșule, să ajungi acasă sănătos!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook.

 

Loading...