Un tânăr crescut la casa de copii a absolvit Facultatea de Medicina la Oradea și visează să ajungă anestezist. O poveste de viata impresionantă

0

Abandonaţi de părinţi care nu i-au vrut niciodată, copiii crescuţi în orfelinatele din România reuşesc cu greu şi rar să-şi găsească un rost. Mulţi nici nu izbutesc, ajungând să-şi irosească viaţa…

Loading...

Valentin Perduş a refuzat un astfel de destin. Chiar dacă a ajuns într-o casă de copii încă de bebeluş, iar când a fost dat afară, la 18 ani, absolvise doar o şcoală gimnazială, s-a luptat să se facă medic, aşa cum visa de mic.

Valentin descrie orfelinatul ca fiind o junglă, unde chiar trebuia să lupte, la propriu, pentru a supravieţui. “Îmi amintesc cum aşteptam sărbătorile pentru că la biserică se dădeau pomeni şi mâncam şi noi bomboane, colive… Le duceam şi copiilor mai mici din casă, dar întâi trebuia să dăm pungile portarilor şi îngrijitoarelor. Copiii mâncau doar ce rămânea după ei”.

La vârsta de 37 de ani, a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, iar acum învaţă pentru rezidenţiat. Pe când avea 27 de ani, și-a luat Bacalaureatul, dar n-a avut curaj să dea admiterea la Medicină. S-a înscris în schimb, la Colegiul de Asistenţi Medicali, o postliceală de 4 ani din Cluj, pe care a şi absolvit-o. Încurajat de oamenii din jur, în 2013, la 31 de ani, s-a înscris la facultate, pe care mai apoi a și reușit să o termine.

Valentin recunoaşte că anii de studenţie nu au fost deloc uşori. Pe lângă faptul că a avut mult de învăţat, în weekenduri lucra ca ospătar pe unde apuca, pentru a face bani din care să se întrețină. Când a împlinit 35 de ani a fost dat afară din cămin, pe motiv că a depăşit vârsta maximă permisă de regulamentul Universităţii. A cerut clemenţă, explicând că nu are unde dormi şi nici bani cu care să-şi plătească o chirie, dar degeaba. “Am mers la rector, la prorectori, să le spun că sunt un caz social. Nu m-au băgat în seamă”, spune el.

La ceremonia de absolvire bihoreanul s-a ridicat emoționat în picioare şi a fost îndelung aplaudat. “Niciodată nu m-am simţit atât de apreciat”, a spus acesta. Surpriza a fost completată şi de către decanul Facultății de Medicină, Adrian Maghiar, care a anunţat că îi oferă un premiu de 500 de euro. Valentin continuă şi acum să înveţe serios și își dorește să aibă o carieră de succes.

Loading...