Simona Gherghe s-a săturat de mamele atotștiutoare de pe Facebook

În luna mai a acestui an, Simona Gherghe a devenit mamă pentru a doua oară. Deciziile ei legate de cum își crește copiii au fost însă puse sub lupă de către mamele atotștiutoare de pe Facebook.

Simona Gherghe și-a exprimat nemulțumirea într-un videoclip pe pagina ei de Facebook. „M-au surprins în mod neplăcut două comentarii ale unor mame”, a zis ea, potrivit Libertatea. „Una care m-a criticat pentru faptul că, vezi Doamne, nu-i dau copilului de mâncare dintr-un bol de bambus și folosesc un bol de plastic”. Criticile nu s-au oprit acolo însă. „M-a făcut nedocumentată, că am rămas în urmă… I-am explicat, dar, sunt în urmă, asta e, îmi asum că asta fac”, a mai zis ea. „Mi-a spus că nu știu nimic, că nu citesc, pentru că îi dau copilului să mănânce pasat, și că nu-i dau cu furculița. Că nu i-am strivit mâncarea cu furculița. Știți, genul ăla de persoană care se pricepe la tot, nimeni nu face nimic bine. Mamele alea care dețin controlul absolut și adevărul suprem”.

Din cauza comentariilor negative, Simona a decis să se filmeze în timp ce explică de ce au deranjat-o reacțiile unor mame.

„M-au surprins în mod neplăcut două comentarii ale unor mame. Una care m-a criticat pentru faptul că, vezi Doamne, nu-i dau copilului mâncare dintr-un bol de bambus și folosesc plastic – (…)… sunt produsele acelea pentru copii special, știți de ce se folosesc: copiii mai aruncă cu bolul și na, să nu se spargă, n-are nicio importanță. Și m-a făcut nedocumentată, că am rămas în urmă… I-am explicat: «Da, sunt în urmă, asta e, îmi asum deciziile pe care le fac».

Dar cred că mai tare decât asta m-a supărat al doilea comentariu din partea unei mame, care mi-a spus că nu știu nimic, că nu citesc, pentru că îi dau copilului să mănânce pasat. Și că nu-i dau cu furculița, că nu i-am strivit mâncarea cu furculița. 

Bun, hai să lămuresc un lucru! Vlad era în prima lui zi de diversificare. Știți foarte bine, că în prima zi de diversificare, copilul gustă… ia două – trei lingurițe, dacă le ia. Nici vorbă de mâncat, cât să simtă pe limbă o altă textură și un alt gust. I-am explicat fetei lucrul acesta, n-a contat, creștea așa… gradul de agresivitate. I-am spus apoi că mă consider o mamă informată și că eu fac ce cred eu că e mai bine pentru copilul meu. 

Și ultimul argument a fost: «Este o alegerea pe care am făcut-o împreună cu medicul pediatru». Un medic tânăr, un medic documentat în care am foarte mare încredere și îi urmez schema de diversificare. Ah, că: «Nu sunt buni nici pediatri! Că nici ei nu sunt documentați, că…». Mă rog, știți, genul ăla de persoană care se pricepe la tot, nimeni nu face bine, ele, mamele alea care dețin controlul absolut și adevărul suprem.

Doua vorbe despre diversificarea lui Vlad si despre mamele “atotstiutoare”…😊👶

Publicată de Simona Gherghe pe Miercuri, 13 noiembrie 2019

 

Vreau să spun că eu nu îmi permit să dau sfaturi nimănui. Fac cum cred mai bine, mă documentez, dar în orice decizie, mă sfătuiesc cu medicul pediatru, că așa mi se pare normal. (…). Le doresc cumpătare, sănătate și să le fie bine și… un pic mai multă modestie nu ar strica”