După ce mama lui a murit, un tânăr de 18 ani a inventat un sutien care ar putea salva milioane de femei

0

Dumnezeu este în tristețe și în râs, în amărăciune și în bucurie, iar de această dată, din necazul unui tânăr de 18 ani a creat bine nu pentru un om, ci pentru milioane. Este vorba despre un băiat, pe nume Julian, care a aflat la doar 13 ani că mama lui este diagnosticată de cancer.

Loading...

Între timp, acesta a trebuit să mai suporte și vestea celui de-al doilea diagnostic. Astfel, a decis să facă un pas pentru a se asigura că alte familii nu ar trebui să-și facă facă griji în această privință. La vârsta de 18 ani, Julian a inventat un sutien care ar putea schimba diagnosticul medical.

După ce mama lui a murit, un tănâr de 18 ani a inventat un sutien care ar putea salva milioane de femei

Se numește Higia Technologies și a fost inventat cu ajutorul altor trei prieteni de ai lui, iar obiectivul era simplu. Sutienul este conceput pentru a prinde cancerul în primele sale etape și pentru a permite familiilor să se pregătească pentru ce urmează.

Mama lui Julian și-a pierdut ambii sâni în lupta cu cancerul, dar a reușit să scape. Și, pentru că băiatul știa fiecare pas al bolii, a venit cu o invenție care ar putea stopa valul de cancer de sân. Sutienul include peste 200 de senzori care sunt proiectați pentru a detecta și cele mai mici schimbări ale sânilor.

Acesta trebuie purtat timp de 60-90 de minute în fiecare săptămână și poate detecta modificări ale temperaturii, texturii sânilor și culorii. Totul are sens, căci tumorile modifică fluxul sanguin, iar invenția este concepută pentru a observa schimbările. Rămâne de văzut dacă acest sutien va ajunge în lume, dar, până atunci, munca lui Julian și a prietenilor săi este de aplaudat.

Loading...