O tânără mămică din Bihor a murit după ce s-a întors acasă de la medicul de familie. Prima ipoteză: culpă medicală

1

Caz șocant în localitatea bihoreană Țețchea, unde o tânără de doar 25 de ani, proaspătă mămică, a încetat din viață, la scurt timp după ce s-a întors de la medicul de familie.

Loading...

Din primele informații, se pare că decesul a survenit ca urmare a unei culpe medicale. Fata lasă în urma sa o familie îndurerată, dar și un bebeluș de doar o lună care nu va mai avea ocazia de a-și cunoaște mama.

Medicul ar putea fi pus sub acuzare pentru ucidere din culpă

Potrivit unor surse citate de ebihoreanul.ro, femeia, suferindă de astm, s-a simțit rău în ultimele două zile, acuzând în principal senzaţii de sufocare.

Ajunsă la medicul de familie, acesta a diagnosticat-o în urma consultației cu o infecţie respiratorie pentru care i-a prescris un antibiotic şi un antiinflamator, trimițând-o ulterior acasă, unde starea i s-a agravat. 

A intrat în stop cardio-respirator și, în ciuda eforturilor echipajului Serviciului Județean de Ambulanță Bihor, nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvată. După ce au încercat mai bine de o oră să o resusciteze, medicii s-au văzut nevoiți să constate decesul.

Echipajele de poliție deplasate la locul tragediei au deschis o anchetă pentru moarte suspectă, iar în momentul de față oamenii legii efectuează cercetări în vederea unei eventuale culpe medicale.

Dacă această ipoteză se confirmă, medicul de familie al tinerei va fi pus sub acuzare pentru ucidere din culpă și riscă să petreacă ani buni în spatele gratiilor.

Cert este că acesta i-a prescris pacientei un antibiotic, Amoxicilină, şi un antiinflamator, care, potrivit prospectelor, nu sunt recomandate persoanelor care suferă de astm bronşic. Nu este clar, însă, dacă femeia a apucat să ia medicamentele respective, întrucât familia i-ar fi găsit rețeta în poșetă.

Anchetatorii așteaptă acum rezultatele autopsiei

A fost o echipă de poliţişti la faţa locului, s-au făcut verificările care necesitau urgenţă, iar în caz s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta va fi coordonată de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procuror adjunct Maria Cotrău.

Oamenii legii așteaptă acum rezultatele autopsiei, pentru a stabili cu exactitate cauzele care au condus la decesul tinerei de doar 25 de ani. 

În urma sa a rămas un bebeluș de doar o lună, care nu va mai avea niciodată ocazia de a-și cunoaște mama. sursa:fanatik.ro

Loading...