Doi Polițiști, Bătuți în Trafic și Puși să Stea în Genunchi în Fața Agresorilor:

Cei doi politisti se aflau in misiune, dupa ce au observat in trafic o masina in care se aflau doi barbati de etnie roma, cunoscuti in zona ca fiind persoane cu antecedente penale.

Agentii au incercat sa ii opreasca in trafic pe cei doi, insa acestia si-au continuat drumul.Conform unor surse, politistii au tras noua focuri de arma in tentativa de a-i opri pe cei doi suspecti.

Urmarirea a luat sfarsit in momentul in care cei doi suspecti au reusit sa ajunga la domiciliu, unde au cerut ajutorul rudelor.
In momentul in care politistii au ajuns in fata casei in care au intrat suspectii, ei au fost atacati de rudele celor doi.

Politisti au fost batuti cu salbaticie si au fost transportati de urgenta la spital, fiind diagnosticati cu traumatisme cranio-faciale, fractura de piramida nazala si de arcada.

Totul s-a întâmplat în satul Călina, comuna Prundeni din Vâlcea, în timpul unei urmăriri în trafic. Potrivit sindicaliştilor Europol, situaţia celor doi poliţişti a fost mult mai gravă şi că agresorii, respectiv cei doi tineri urmăriţi în trafic şi rudele lor, chiar i-au pus în genunchi pe cei doi poliţişti şi i-ar fi ameninţat cu propriile pistoale.

Dupa ce i-au deposedat de arme și i-au sechestrat într-o curte a imobilului, rromii le-au pus pistoalele la tâmplă iar unul dintre ei ar fi apăsat si tragaciul doar ca încărcătorul era gol, polițistul folosind toate cartusele pe parcursul urmăririi!”, se arată într-o postare pe Facebook a paginii Sindicatul Europol.

„Cei doi politisti procedasera anterior la urmarirea in trafic, pe DN 64 Orlesti-Prundeni, a unei autoutilitare conduse de suspectul Bursa Marin, care nu oprise la semnalul regulamentar efectuat de lucratorii de politie, existand suspiciuni cu privire la transportul, cu aceasta autoutilitara, a unor bunuri interzise sau fara documente justificative.

Urmarirea s-a oprit in fata locuintei suspectului Bursa Marin, cei doi agenti de politie fiind nevoiti ca pe parcursul urmaririi, sa faca uz de arma. Dupa ce suspectul Bursa Marin a oprit autoutilitara, atat acesta cat si suspectul Bursa Constantin au exercitat acte de violenta asupra celor doi agenti de politie, reusind deposedarea acestora de armamentul din dotare, lipsindu-i, totodata, de libertate, pana la interventia unui alt echipaj de politie, din cadrul Politiei municipiului Dragasani”, se arata intr-un comunicat de presa al Parchetului Valcea.