Câte kilograme de aur deținea Regele Mihai I înainte să fie forțat să renunțe la tron. Peste 15 kilograme în bijuterii

Chiar dacă s-au scurs aproape doi ani de la moartea Regelui Mihai I al României, nu puțini sub cei care pun încă sub semnul întrebării gestul Majestății Sale de a renunța la tron. Ba mai mult, acest subiect a stârnit de-a lungul timpului numeroase controverse, întreținute atât de unii istorici, cât și de actori ai scenei politice.

Cu cât aur a plecat Regele Mihai din România?

Previzibilă la momentul respectiv, abdicarea Regelui Mihai a fost catalogată ulterior drept un gest de lașitate din partea sa. Ba mai mult, s-a spus chiar că fostul suveran ar fi părăsit țara noastră la bordul unui tren plin cu aur. Imaginile rare surprinse chiar în momentul în care Majestatea Sa și-a început exilul în Elveția, la Lausanne, demonstrează, însă, că lucrurile nu au stat chiar așa.

Cadrele dintr-un jurnal de ştiri din 1948, găsit în Arhiva Naţională a Germaniei îl prezintă pe rege coborând din tren și intrând apoi în hotelul Beau Rivage. În bagajele sale erau doar „lucrurile de imediată folosință” pe care mai marii regismului comunist i-au permis să le ia, după cum avea să mărturisească Mihai I, în volumul apărut la Editura Humanitas.

Mărturiile Regelui Mihai despre momentul plecării din țară

Când am ajuns în Sinaia, am găsit aici o comisie de la Bucureşti, despre care am aflat că trebuie să facă atât inventarul lucrurilor de la Peleş, cât şi al obiectelor personale ce urma să le luăm cu noi la plecare. Persoanele din comisie au urmărit-o pe mama la fiecare pas. N-au lăsat-o singură nicio clipă. Nu i-au permis să să ia nici măcar o scrumieră de pe masă.

Bine, dar astea erau puţine! N-a putut să-şi ia decât lucrurile de imediată folosinţă. La fel au procedat şi cu mine, ne-au scotocit bagajele înainte de-a intra în tren. Cu toate că personajele din comisia (de control al averii n.r.) n-au permis să luăm cu noi decât, aşa cum spuneam, lucrurile de imediată folosinţă, ne-au lăsat să ieşim cu patru automobile. Nici până astăzi n-am reuşit să aflu de ce. Ca să se creadă că maşinile acelea erau pline cu averi. În fine”, spunea Regele Mihai în volumul „Convorbiri cu Mihai al României”.

Loading...