Notice: Trying to get property 'post_type' of non-object in /home3/e5995e103/public_html/wp-includes/class-wp-query.php on line 4103
După 6 ani de căsnicie, Pepe a făcut un anunț neașteptat: „I-am jurat că nu mă ating de ea…” Acum s-a aflat totul – Acasă în România

După 6 ani de căsnicie, Pepe a făcut un anunț neașteptat: „I-am jurat că nu mă ating de ea…” Acum s-a aflat totul

Raluca și Pepe sunt împreună de 8 ani, au două fetițe minunate, iar mariajul lor pare mai solid ca niciodată.

Puțini își mai amintesc însă ce surprinzătoare a fost întâlnirea celor doi, într-o perioadă în care fanii artistului încă mai sperau într-o reconciliere cu fosta soție.

Iată, așadar, cum a început povestea de dragoste dintre Raluca și Pepe!

În momentul în care s-au afișat împreună pentru prima oară, puțini au crezut că Raluca și Pepe vor avea o relație și, cu atât mai puțin, că se vor căsători.

Dar iată că pe 20 iulie 2014, la doi ani după ce se căsătorieseră civil, cei doi au pășit emoționați în biserică, unde au spus DA și în fața lui Dumnezeu, iar mireasa lui Pepe, îmbrăcată într-o superbă rochie de 10.000 de euro, a impresionat prin frumusețe și eleganță.

Puțini își mai aduc aminte însă cum a început povestea de dragoste dintre Raluca și Pepe, care a fost, de fapt, un coup de foudre, după cum au povestit chiar ei…

„Nu eram fanul lui deloc”

„L-am văzut la barul tatălui său. Mi-a plăcut de el, m-am uitat la el, dar am plecat înainte să vină la mine. M-a sunat a doua zi. Nu eram fanul lui deloc, nici măcar nu-mi plăcea muzica lui’, a povestit Raluca.

Pepe, în schimb, a recunoscut că a fost cucerit de aspectul fizic al Ralucăi. „La început, mi-a plăcut cum arăta: bronzată, crăcoasă şi am zis…

Numai că am umblat câteva luni după ea, a spus artistul, care a mai adăugat că, în clipa în care a văzut-o pe tânăra de 21 de ani într-o rochie scurtă, de culoare roşie, bronzată şi pe tocuri, i-a făcut pe loc o dedicaţie.

„Eu cântam şi i-am făcut o dedicaţie, pentru Scufița Roşie, ea a zâmbit şi mi-am dat seama că e loc’, a mai devăluit artistul.

Și a fost… loc, deoarece, la doar șase zile după ce s-au cunoscut, pe data 2 august, Raluca au plecat într-o vacanță împreună. Restul e istorie…

„După prima întâlnire a rămas că o să fim prieteni foarte buni, a ieșit cu mine cu condiția să își plătească cafeaua. Și i-am zis:

„Dacă tot o plătești pe a ta, plătește-o și pe-a mea, ca să pot să plătesc eu data viitoare. Apoi am mers într-o vacanță, dar ca frații. Am mers în aceeași vacanță, dar am dormit ca frații.

Am constatat că e altceva. I-am jurat că nu mă ating de ea. Ușor-ușor s-a legat.

După 3 luni cred că am cerut-o de nevastă. Nu am cerut-o într-un mod romantic, chiar mi-a reproșat asta. Lucrurile au decurs de la sine. Mai întâi ne-am mutat împreună, apoi am hotărât să facem un copil. Inelul i

l-am pus direct pe mână. Uneori, sunt moartea pasiunii, dar gesturile mele de zi cu zi contează’, dezvăluia Pepe într-un interviu.

„Suntem destul de ocupaţi. Am concerte, am şi barul, pentru că nu l-am mai vândut, mă ocup de el. Merge bine şi îl închiriez pentru petreceri private. Raluca este cu grădiniţa în fiecare zi.

Pregătește fetițele, Maria (6 ani) e în clasa zero, iar Rosa (3 ani şi jumătate) merge la grădiniță, apoi se ocupă de tot ce e acolo. Avem peste 40 de copilaşi, mese asigurate, personal calificat, vă daţi seama că e treabă serioasă”, a declarat Pepe pentru ziarul Click!

Acum sunt în pregătiri pentru serbările de Crăciun, dar şi pentru petrecerile de la club. Cu o activitate atât de intensă, Pepe nu se mai gândeşte la al treilea moştenitor.

„E devreme pentru al treilea copilaş. Este destul de greu, mai ales că noi nu avem bonă. Vom vedea”, ne-a mai spus Pepe.

Loading...