Tatăl lor ar fi mândru de ele! Ce s-a ales acum de fetele lui Vadim! Nu mai arată așa acum! Uite cum s-au transformat: Imagini uluitoare: Cu ce se ocupă: Au apărut la TV și…

Frumoase și ambițioase, cele două fete ale lui Corneliu Vadim Tudor, Lidia de 28 de ani și Eugenia, în vârstă de 23 de ani, au petrecut Sărbătorile împreună cu mama lor, dar au mărturisit că acestea nu au mai fost la fel ca altă dată, când tatăl lor era în viaţă, alături de ele.

„Nu mai sunt Sărbătorile de la altă dată, nu mai putem zâmbi la fel de mult.” a declarat Lidia Vadim Tudor.

Eugenia Vadim Tudor a terminat facultatea de jurnalism şi îşi doreşte foarte mult să ajungă prezentator tv. Astfel, invitată, alături de sora sa, în emisiunea Agenţia VIP, aceasta a fost supusă la câteva probe de către Cristi Brancu.

“Vreau să fiu moderator, nu vreau să prezint emisiuni din domeniul politic, pot să mă mulez pe oric gen, dar nu pe poltică, nu-mi place” a declarat Eugenia Vadim Tudor.

Aceasta a prezentat o rubrică meteo, horoscopul şi chiar a luat un interviu în direct, pentru a demonstra că se poate face faţă chiar şi atunci când trebuie să vorbească liber.

S-a descurcat excelent, nu a avut deloc trac si a avut o dicţie foarte bună, iar la final Cristi Brancu a felicitat-o.

La patru ani de la moartea lui Vadim Tudor, fetele acestuia au decis să reediteze ultima carte a acestuia, un volum de poezii, pe care politicianul nu a mai apucat să-l promoveze.

“În luna noiembrie tata ar fi făcut 70 de ani, nu știu dacă e o vârstă la care și-ar fi dorit să ajungă. El oarecum fugea de ani. Nu-i plăcea să recunoască faptul că înaintează în vârstă.

În luna noiembrie vreau să scot pe piață o carte, ultima lui carte, reeditată, a publicat-o, dar nu a apucat să o promoveze.

Este un volum de poezii și îmi doresc să ajungă la cât mai mulți oameni. Acolo sunt poezii mai de suflet, poezii pentru oameni bolnavi, oameni din închisori, bătrâni din azil, sigur o să vă placă”, a declarat Lidia fiica cea mare a lui vadim Tudor.

La rândul său, fiica cea mică, Eugenia, spune că îi simte prezența tatălui său întotdeauna.

„Noi tot ce facem, ne gândim mai întâi dacă tatei i-ar fi plăcut, ce ar fi zic, cum ar fi reacționat. Eu îi cer și lui ajutorul.

Eu simt că tot timpul este lângă noi, dacă nu aș gândi așa, cred că aș lua-o razna, n-aș putea să suport faptul că nu mai este fizic lângă noi”, a spus Eugenia în cadrul aceleiași emisiuni.

Spre deosebire de sora sa, Lidia, care a încercat să ducă mai departe munca tatălui său, la nivel jurnalistic, Jeni preferă să stea departe de lumina reflectoarelor.

Chiar dacă a cochetat, la un moment dat, cu televiziunea – și să își vadă, pur și simplu, de viața personală.

Jeni a avut o relație cu Tibi Vărzaru – cei doi fiind împreună timp de 4 ani -, numai că în scenariu a apărut Cristina Spătar și totul s-a încheiat între ei.

La vremea respectivă, Jeni a fost tranșantă și a declarat că nu poate vorbi despre relația dintre un ”puști de 22 de ani” și o femeie ”care i-ar putea fi mamă”.

“E ruşinos şi penibil să vorbesc despre relaţia unui puşti de 22 ani şi a unei femei care i-ar putea fi mamă.

Vreau ca numele de Vadim Tudor să nu se mai asocieze cu asemenea persoane pentru că nu mă reprezintă şi am destule probleme de care să-mi fac griji ca să mă împiedic de ceva atât de minuscul”, mărturisea fiica lui Vadim Tudor.

Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viață pe 14 septembrie 2015, la vârsta de 65 de ani.

Loading...