Drama neştiută A Andrei

Andra este una dintre cele mai iubite artiste de la noi. Este apreciată pentru vocea inconfundabilă pe care o are, dar şi pentru familia sa exemplară.

Ei bine, chiar dacă totul pare doar lapte şi miere în viaţa sa, nu multă lume ştie că artista a trecut printr-o dramă imensă, în urmă cu mai mulţi ani.

Mama Andrei a avut o problemă gravă de sănătate şi a fost nevoie să fie operată. Atunci, artista a suferit enorm şi a ajuns, parcă, la capătul puterilor.

Cel mai greu moment a fost atunci când, deşi mama ei era internată, Andra a trebuit să meargă alături de fratele ei, Săndel, într-o emisiune tv, pentru a-şi promova o melodie de pe noul album.

În momentul în care a început să cânte, alături de fratele ei, Andra, care este o fire sensibilă, nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile şi a început să plângă.

Ulterior, Andra a povestit că acelea au fost unele dintre cele mai grele clipe din viaţa sa, dar că, din fericire, totul s-a încheiat cu bine pentru mama ei.

”Am avut la un moment dat nişte probleme cu mama, de sănătate, şi eram în Bucureşti. Ne-am dus într-o dimineaţă la spital şi i-au spus medicii că trebuie să o opereze.

I-am sunat atunci pe fraţii mei şi la ora 1-2 au fost în Bucureşti. Am simţit în acel moment că pot să împart greutăţile cu cineva şi că nu sunt singură.

Ţin mine că în ziua în care a operat-o pe mama avem o emisiune cu fratele meu, lansasem albumul „Lucru mare-i omenia”.

Cântam o melodie, „Drumul vieţii ne desparte” şi spun sincer am izbucnit în plâns. Fratele meu, care este un sensibil, a plâns şi el.

Şi acum îmi vine să plâng pentru că retrăiesc momentele alea, cât de greu ne-a fost. Dar faptul că am fost împreună ne-a ajutat”, a declarat Andra la un post tv, la acea vreme.

Eva, mezina familiei face senzaţie pe reţelele de socializare prin carisma sa unică. Ba mai mult, la doar 4 anişori, şi-a făcut părinţii extrem de mândri, având deja o melodie pe YouTube.

Eva este un copil extrem de talentat. Nici nu e de mirare, căci are cui să-i semene. Recent, Andra le-a împărtăşit fanilor bucuria de a cânta alături de fiica sa, postând un videoclip pe reţelele de socializare, prin care anunţa colaborarea surprintăroare a celor două.

Piesa Andrei şi a Evei se intitulează “Deschide uşa, creştine!”, fiind de fapt un colind. Atât vocea micuţei, cât şi scenele emoţionante cu ea şi celebra sa mamă le-au transmis oamenilor emoţie şi bucurie în suflet, făcându-i să simtă deja spiritul Sărbătorilor de iarnă.

“Sunteţi pregătiţi? Aveţi covrigi şi portocale? Aţi împodobit deja bradul? În seara asta venim să vă colindăm! Împreună! 💕 @evamaruta”, a scris Andra pe contul său de Instagram, în dreptul unei fotografiei cu ea şi simpatica Eva.

Reacţia fanilor nu a întârziat să apară, asaltând fotografia cu mii de like-uri şi de comentarii apreciative, prin care o felicitau în primul rând pe Eva.

“Primiţi cu colindul? Deschideţi-vă casele şi sufletele ca să primiţi iubire! Eu şi Eva vă urăm Crăciun fericit în familie! Şi vă provocăm să sunaţi pe cineva din familie cu care nu aţi mai vorbit demult. Asta înseamnă sărbătoare cu adevărat fericită!”, a scris Andra în dreptul unui clip video cu cele două.