Gabriela Firea este în doliu! A murit tatăl ei

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, trece prin clipe foarte grele.

Aceasta a anunțat, în urmă cu puțin timp, că tatăl său s-a stins din viață.

Gabriela Firea i-a anunțat pe toți cei care o îndrăgesc și o urmăresc pe rețelele de socializare,că astăzi a pierdut o persoană extrem de importantă din viața sa.

Se pare că tatăl ei nu mai este printre noi.

Tatăl Gabrielei Firea a murit, iar edilul Capitalei a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare prin care anunță decesul părintelui său:

”Dumnezeu să-l odihnească pe Ioan, tatăl meu și al fraților mei! Drum lin acolo unde nu este nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit“, – a scris Gabriela Firea pe pagina de socializare, iar fanii i-au transmis mii de mesaje de susținere și de condoleanțe.

Ioan Vrânceanu, tatăl Gabrielei Firea a lucrat pe șantier ca municitor necalificat. Deocamdată nu se știe care a fost cauza care a provocat decesul.

Tatăl Gabrielei Firea, Ioan Vrânceanu, a murit, la 73 de ani.

Dumnezeu sa-l odihneasca pe Ioan, tatal meu si al fratilor mei!🙏Drum lin acolo unde nu este nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit🙏

Publicată de Gabriela Firea pe Luni, 2 martie 2020

L-au condus, astăzi, pe ultimul drum, în Bacăul natal, Gabriela Firea, soțul său, Florentin Costel Pandele, cei 3 frați ai Gabrielei Firea: Vica Nela Vrânceanu, Angelica Cobzaru și Ionel Vrânceanu.

Gabriela Vrânceanu, în vârstă de 47 de ani, s-a căsătorit cu Răsvan Firea în anul 1993. Împreună au un băiat, Tudor Ștefan, în vârstă de 25 de ani.

După decesul soțului, în ianuarie 2010, Gabriela Firea s-a recăsătorit cu Florentin Pandele, în septembrie 2010, cu care are 2 copii. pe David Petru, în vârstă de 8 ani, și pe Zian Mihail, de 5.

Gabriela Firea a povestit că în adolescență a suferit enorm din cauza lipsurilor materiale, dar și după ce a fost părăsită de iubitul său pe motiv că era săracă:

„Cele mai dureroase momente le-am trăit în copilărie și adolescență. Provenind dintr-o familie mai mult decât modestă și neavând foarte multe din cele necesare la școală, a trebuit să mă confrunt cu răutățile celorlalți copii.

Copiii sînt uneori de o cruzime înspăimîntătoare – care observau și că n-am pachețel cu mâncare, și că sunt încălțată în pantofi vechi de trei ani, de la sora mai mare, și hăinuțele sărăcăcioase și multe altele de care ei râdeau. Iar eu mă simțeam umilită.

Dar ce puteam face? Mama era vânzatoare și tata muncitor necalificat, pe șantier. Stăteam șase inși într-un apartament cu două camere. Tata bea foarte mult și ne bătea și pe noi, copiii, și pe mama.

Până la urmă am hotărât să-l părăsim. Chiar îmi revendic meritul că eu am convins-o pe mama să divorțeze. Aveam 14 ani. L-am lăsat singur în apartament și am plecat cu toții.

Ne-am mutat tot la două camere, dar într-un apartament complet gol, pentru că lucrurile rămăseseră la tata. Am luat-o de la zero.

A fost îngrozitor de greu, dar măcar știam că putem dormi liniștiți, fără spaima de răcnete și bătaie. – a povestit Gabriela Cristea într-un interviu.

Loading...