Apel dur și disperat al unei doctorițe din Italia: „Până acum au vorbit epidemiologii, acum vă vorbesc medicii de la reanimare!”

Un medic ATI avertizeaza cetatenii italieni sa nu se mai expuna aglomeratiilor pentru ca si ei au responsabilitate pentru ce se intampla.

Cu trei mii de oameni care au nevoie de terapie intensiva in Lombardia si prea putini medici, nordul Italiei este aproape de punctul in care nu mai putea primi pacienti in spitale.

Medicii fac apeluri peste apeluri pentru a-i convinge pe oameni sa stea acasa si sa nu mai raspandeasca virusul si ii cheama pe colegii pensionari de acasa. Barbara Balanzoni este medic anestezist.

A lucrat atat in Kosovo si in Afganistan, cu organizatia Medici fara Frontiere. Si desi obisnuita cu situatiile de criza, pe 6 martie a decis sa transmita un mesaj tuturor italienilor in care sa le explice cat de serioasa e situatia din spitalele supraaglomerate de cazurile de COVID-19.

„Nu sunt suficiente aparate de ventilatie si nici personal medical”

„Nu mai sunt locuri la terapie intensiva, nu sunt destule aparate de ventilatie artificiala! E un numar limitat de paturi si oamenii care au nevoie de reanimare sunt mai multi!

Singurul lucru care se poate face cand nu sunt suficiente locuri la reanimare este de opri blocul operatoriu. Adica cine trebuia sa fie operat nu va mai fi operat!”

„Nu sunt suficiente aparate de ventilatie si nici personal medical. Daca voi continuati sa mergeti la bar, in discoteci, daca va continuati viata obisnuita, cresteti numarul de imbolnaviri. Pana acum au vorbit epidemiologii, acum va vorbesc medicii de la reanimare. Daca va creste numarul pneumoniilor care au nevoie de reanimare, noi nu vom mai sti unde sa le punem. E clar?

Si de atunci a inceput sa faca video-uri si sa le posteze pe pagina sa de Facebook in fiecare zi. In ciuda faptului ca mai multi colegi i-au spus ca ar fi mai bine sa taca, ca alarmeaza oamenii.

Doar ca intre timp au mai inceput sa vorbeasca si alti medici. Felice Spaccavento este medic la spitalul din Molfetta si s-a filmat dupa zile lungi de lucru. Intai si-a cerut pentru oboseala de pe fata sa si apoi a transmis un mesaj de responsabilizare:

„Sunt anestezist si ma ocup de cei mai fragili pacienti, care trebuie ingrijiti in cel mai bun mod posibil. Va rog sa respectati regulile: evitati locurile aglomerate, centrele comerciale, grupurile de oameni”.

Colaborați cu personalul medical, astfel încât curba infecțiilor să nu copleșească sistemul sanitar, care în acest mod ar intra în colaps. Dacă nu colaborăm, sistemul medical va sucomba.

Bolnavii sunt transferați în spitalele din sudul Italiei

Nici mesajele oficiale nu sunt mai liniștitoare. Antonio Pesenti, coordonatorul celulei de criză din Lombardia a recunoscut într-o conferință situația dificilă în care se găsește sistemul sanitar medical:

„Avem în Lombardia 18 mii de bolnavi, dintre care 3 mii au nevoie de asistență respiratorie. Am fost nevoiți să transformăm coridoarele, sălile operatorii și camerele de recuperare în terapie intensive.

Am folosit toate încăperile spitalelor pentru a face loc bolnavilor. Unul dintre cele mai bune sisteme sanitare din lume, cel din Lombardia, e la un pas de colaps”.

Se fac deja demersuri ca pacienții transportabili să fie mutați din nordul Italiei către spitalele din sud unde coronavirusului n-a lovit cu atâta putere.

Personalul medical lucrează fără oprire de la punerea sub carantină a primelor localități. Așa că Guvernul a scos la concurs 20.000 de joburi pentru personalul medical, cu o investiție de 600 de milioane de euro. Practic, s-a făcut un apel către medicii pensionați și către medicii de familie să se întoarcă în spitale.

Ziarele o numesc cea mai neagră perioadă din istoria sistemului medical Italian.

Tot nordul Italiei a devenit „zonă roșie”

Într-o singură zi, au mai fost depistate peste 1.100 de persoane infectate, numărul total al bolnavilor din Italia ajungând la 5.061 de contagiați, cu o rată de vindecare de 13% și una a mortalității de 3,96%, în contextul în care la nivel mondial rata este de 3,4%. Cei mai vulnerabili sunt cei peste 60 de ani care au și alte boli asociate.

Ca să învingem virusul, trebuie să ne schimbăm modul de a trăi.

Și cei care nu vor, o vor face oricum. Ultimele măsuri luate la nivel național sunt foarte stricte. În toată Italia se închid pub-urile și discotecile. Un decret guvernamental prevede ca în regiunea Lombardia și în provinciile Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro e Urbino, Venezia, Padova, Treviso, Asti, Alessandria, Verbano Cusio Ossola, Novara și Vercelli se va controla orice intrare și ieșire.

Fiecare ieșire și intrare trebuie să aibă motive serioase legate de muncă sau de urgențe. Se va limita ieșirea persoanelor cu simptome respiratorii și febră mai mare de 37.5 grade C. Este recomandată rămânerea acasă a acestora și limitarea contactului cu alte persoane și să-și sune medicul.

Sute de persoane din Milano s-au îngrămădit deja de ieri la gara centrală din Milano pentru a pleca în sudul țării, de frica bolii sau din cauza măsurilor atât de drastice.

Loading...