ULTIMA ORA: Decizia luata de bancile din Romania privind amanarea platii ratelor.

Bancile comerciale din Romania au luat decizia la nivel de sistem bancar sa amane plata ratelor pentru anumite credite pentru o perioada de timp, a spus, pentru Mediafax, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Acesta nu a precizat ce tipuri de credite vor beneficia de aceasta facilitate.

Spune in schimb ca fiecare banca isi va instiinta clientii si debitorii in nume propriu.

„Bancile au luat initiativa”.

Banca Transilvania a anuntat deja ca extinde perioada de gratie la cardurile de credit.

CEC Bank este asteptata sa informeze la inceputul saptamanii amanarea platilor ratelor pentru creditele luate de persoanele fizice pentru o perioada de 30 de zile, potrivit unor surse citate de Ziarul Financiar.

„Deci fiecare banca isi face propriul program urmand sa anunte clientii si debitorii.

Deja e o intelegere la nivelul intregului sistem bancar”, a spus Vasilescu, potrivit digi24.ro

El nu a oferit detalii cu privire la durata amanarilor la plata.

„Nicio banca nu stie la ora asta si nimeni nu stie cum vor merge evenimentele.

Toti speram sa se incheie povestea intr-o luna-doua”, a mai precizat Adrian Vasilescu.

Paul Anghel, directorul general al Autoritatii pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), a declarat duminica pentru Mediafax ca amanarea cu 90 de zile a platii ratelor la banci este o masura buna pentru a proteja consumatorii intr-o perioada in care vor fi foarte multe concedieri si probleme cu plata salariilor.

Loading...