Declaratiile pe proprie raspundere si adeverintele de angajator se pot completa online. Cum se semneaza

Platforma electronica formular.sts.ro pentru completarea online a declaratiilor pe proprie raspundere si a adeverintelor de angajator este activa.

Datele personale nu sunt prelucrate de catre STS, anunta Grupul de Comunicare Strategica.

Platforma operationalizata pe site-ul Serviciului de Telecomunicatii Speciale le permite cetatenilor sa completeze de pe telefon sau calculator campurile predefinite si, ulterior, sa salveze documentele in format PDF.

Documentele au nevoie de semnatura olografa (de mana – n.red.) pentru autentificarea acestora.

Declaratiile pot fi completate online aici –> https://formular.sts.ro/

„Este foarte important de mentionat ca datele personale nu sunt prelucrate de catre STS, acestea raman in telefonul/calculatorul utilizatorului.

Pe timpul verificarilor facute de autoritati, persoanele pot prezenta declaratia pe proprie raspundere/adeverinta de angajator direct de pe telefon (cu semnatura olografa aplicata) impreuna cu actul de identitate, pe care personalul abilitat cu verificarea acestora le va putea fotografia”, anunta sursa citata.

Potrivit GCS, https://formular.sts.ro/ este singura platforma electronica avizata pentru completarea declaratiilor pe proprie raspundere/adeverinte de angajator:

„Orice alte astfel de platforme online NU beneficiaza de acordul autoritatilor guvernamentale si nu se realizeaza in colaborare cu acestea.

In acest sens, avertizam asupra riscului folosirii, in mod nejustificat, a unor astfel de instrumente electronice pentru prelucrarea si folosirea fara drept a datelor personale.

In baza colaborarii cu Guvernul Romaniei, platforma formular.sts.ro a fost dezvoltata de compania IT Binovate Labs, cu suportul juridic din partea RTPR si cu sprijinul Serviciului de Telecomunicatii Speciale”, scrie antena3.ro.