Cum a reușit Germania să țină epidemia sub control. Rata mortalitatii este apropiata de cea a gripei sezoniere

Germania a starnit curiozitatea expertilor din Europa.

Desi este printre cele mai afectate tari de coronavirus, numarul victimelor este foarte mic.

Germania si Italia au cei mai multi cetateni de peste 65 de ani din Uniunea Europeana, dar sunt afectate in mod diferit de pandemia de coronavirus.

In timp ce in Italia, media deceselor pentru persoanele infectate cu Covid-19 este de 9%, in Germania este de doar 0,3 %, scrie The Guardian.

Germania a inregistrat un numar de aproape 22.672 de cazuri, dintre care 86 de persoane si-au pierdut viata, a anuntat astazi Reuters.

Printre cei suspectati ca au contractat virusul se afla si cancelarul Angela Merkel, care a intrat in izolare.

Oficialii germani sustin ca nu este niciun secret legat de eficicacitatea sistemului de sanatate.

Mai mult, Lothar Wieler, presedintele Insitutului Robert Koch, principala institutie guvernamentala a Germaniei in domeniul sanatatii, spune ca pe termen lung situatia ar putea deveni asemanatoare cu cea din Italia.

Una dintre explicatii este numarul mare de teste efectuate in Germania, ceea ce a dus la identificarea mai multor cazuri si la o pondere mai mica a deceselor.

Oficialii germani se mandresc cu rapiditatea cu care au inceput testarile. ”Avantajul nostru este ca am demarat procedurile inca de la primele cazuri.

Am castigat timp pentru a pregati clinicile inainte de sosirea furtunii”, a spus Marylyn Addo, specialist in boli infectioase de la Universitatea din Hamburg.

Germania a testat chiar si pacienti cu simptome usoare, iar autoritatile medicale spun ca au capacitatea de a testa 12 mii de persoane pe zi, mai mult decat a efectuat Romania de la declansarea pandemiei, si pana la 160.000 de persoane pe saptamana.

Si Christian Drosten, virusolog la un spital din Berlin, avertizeaza ca numarul victimelor din randul pacientilor afectati de Covid-19 va creste in urmatoarea perioada.

”Probabil ca in Italia un numar important de tineri a fost infectat fara sa se cunoasca acest lucru”, a mai spus profesorul german, potrivit stirileprotv.ro.

Loading...