Anuntul Bisericii Ortodoxe, înainte de Florii si Paste

Slujbele din aceasta perioada, inclusiv cele de Florii si de Inviere, vor fi savarsite in biserici, fara credinciosi.

La miezul noptii urmand sa aprindem lumanarea de la candela din casa, sa cantam „Hristos a inviat” si sa ne rugam ca El sa reaprinda in noi lumina credintei si sperantei, a afirmat purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), Vasile Banescu.

„In conditiile aspre ale actualelor reglementari valabile in starea de urgenta, slujbele din aceasta perioada, inclusiv slujba de Florii si cea a Invierii, vor fi savarsite in biserici, din nefericire, fara credinciosi.

Acestia le pot urmari/asculta (pe cele de la Catedrala Patriarhala) in primul rand prin intermediul Televiziunii si Radioului Patriarhiei Romane, Trinitas, sau online prin intermediul canalelor mediatice ale eparhiilor si parohiilor.

Fireste ca aceasta modalitate de ‘participare’ virtuala la slujbe, mai ales intr-o perioada atat de densa spiritual cum este cea prepascala, nu este una care sa poata suplini cu adevarat reala participare.

In contextul trist si nefiresc prin care trecem acum impreuna este o posibilitate de a ramane sufleteste aproape de viata liturgica a Bisericii”, a declarat Vasile Banescu potrivit digi24.ro

Fiecare eparhie din Patriarhia Romana a oferit si ofera preotilor si credinciosilor indrumarile necesare cu privire la desfasurarea vietii liturgice din aceasta perioada.

Aceste indrumari sunt publice si transmise oficial atat de Patriarhie, cat si de fiecare eparhie in parte.

„Slujba de Inviere de la Catedrala Patriarhala din Bucuresti va fi transmisa in direct, la nivel national, de Trinitas TV si Radio Trinitas.

Participarea noastra sufleteasca, rugaciunea comuna din timpul slujbei de Inviere, inclusiv cantarea ‘Hristos a inviat’ care va rasuna in case sau pe balcoane, ne vor reuni in aceeasi comunitate de credinta, speranta si dragoste, care este Biserica.

Aceste virtuti cardinale care compun si verticalizeaza viata crestina nu vor intra niciodata in carantina”, a spus purtatorul de cuvant al BOR.

El considera ca, „desi vom fi constransi sa ramanem in case in noaptea de Pasti, vom reusi sa ne impartasim cu bucuria adanc intrematoare a Invierii lui Hristos.

Ne vom pregati poate mai riguros sufleteste in ragazul si linistea acestui timp al recluziunii si reflexivitatii prin lectura Evangheliilor care descriu documentar Patimirile Mantuitorului si Invierea Sa din morti”.

„La miezul noptii, cei mai multi dintre noi vom aprinde lumanarea de la candela din casa, vom canta ‘Hristos a inviat’ si ne vom ruga ca El sa reaprinda in noi lumina credintei si sperantei uneori palpaietoare.

Ne vom ruga pentru incetarea grabnica a acestei grele incercari care ne afecteaza pe toti, ne vom ruga pentru sanatatea si ocrotirea celor dragi, dar si pentru cei ce ii ajuta pe bolnavi, pe batrani si pe sarmani.

Cu gandul la Cel care prin Invierea Sa ne-a oferit tuturor ‘Calea, Adevarul si Viata’ pline de Sens mantuitor”, a mai afirmat Vasile Banescu.

Loading...