
Draga Olteanu Matei. Ce mai face si cum arata la 87 de ani
Chiar dacă soarta a supus-o la grele încercări, culminate cu pierderea casei din București, motiv pentru care s-a văzut nevoită să se mute la Piatra Neamț și problemele de sănătate care par să nu-i dea pace nici în ziua de azi,
Draga Olteanu Matei nu s-a dat bătută nicio clipă.
A luptat neîntrerupt, singurele sale „arme” fiind zâmbetul inconfundabil și speranța că totul va fi bine.
Draga Olteanu Matei. a implinit 87 de ani si duce o viata linistita in orasul Piatra Neamt. A slabit foarte mult, dar este la fel de frumoasa si plina de viata, asa cum o stim. De cativa ani, indragita actrita, apare tot mai rar pe micile ecrane, dar romanii nu au uitat-o.
Draga Olteanu Matei a oferit recent un interviu extrem de captivant pentru emisiunea Reteaua de idoli, produsa si difuzata de TVR2. Luna aceasta, pe data de 24, a fost ziua ei de nastere.
Indragita actrita a spus ca se bucura de tot ce traieste si de fiecare om care ii trece pragul.
„Nu trebuie sa plangem, cine ajunge la capat, scapa, desi ne dorim sa mai fie ceva, e prea frumosa viata pe pamant daca stii sa ti-o faci ca sa mai fie ceva de trait dupa…. Am scris in unul din caietele mele…m-am rugat lui
D-zeu daca e sa ne reancarnam, pentru nimic in lume sa n-o faca, sunt in stare sa fac orice sa nu ma mai nasc din cauza ca iubesc viata foarte mult. Ma bucur de fiecare lucru, ca suntem aici, ca stam de vorba, ca ati trecut sa ma vedeti…”, a spus Draga Olteanu Matei.
Actrita vorbeste cu drag si nostalgie despre cariera sa si fostii colegi. De asemenea, a spus ca este la curent cu tot ce se intampla in tara si ca pentru ea, oamenii sunt inca de studiat.
Despre Draga Olteanu Matei
Draga Olteanu Matei (n. 24 octombrie 1933, Bucuresti, Romania) este o apreciata actrita de comedie, ce a jucat pe scena Teatrului National Bucuresti, in numeroase filme si la televiziune. Reprezentanta a generatiei de aur a teatrului romanesc, Draga Olteanu Matei are un palmares foarte bogat. A jucat in 90 de filme, in peste 50 piese de teatru si 100 roluri in Televiziune.
Biografie
A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L. Caragiale” in 1956 iar in luna septembrie a aceluiasi an a debutat in piesa “Ziaristii” de Alexandru Mirodan. De-a lungul carierei sale a jucat in
diferite piese de teatru: “Coana Chirita” dupa Alecsandri, pentru care a scris si un scenariu de film in doua serii (Coana Chirita – 1986 si Chirita la Iasi 1987), “Gaitele” de Kiritescu (1977), “Caruta cu paie” de Mircea Stefanescu,
“Hagi Tudose” de Barbu Stefanescu Delavrancea, “Domnisoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, “Pisica in noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, “Autorul e in sala” de Ion Baiesu etc. Pe scena Teatrului National a mai jucat in “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, in “Crima pentru pamant”, o dramatizare dupa romanul cu acelasi nume al lui Dinu Sararu.
A facut o cariera plina de succes si in Televiziune unde a avut aparitii memorabile in programele de varietati si de Revelion. A facut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucand-o pe Veta, sotia lui Nea Marin, in numeroase show-uri TV si in filmul artistic “Nea Marin miliardar”.
Dupa pensionarea sa din Teatrul National (2007) s-a retras la Piatra Neamt unde a infiintat compania teatrala Teatrul Vostru.
Actrita Draga Olteanu Matei a fost decorata la 30 mai 2002 cu Ordinul national Steaua Romaniei in grad de Cavaler, alaturi de alti actori, „pentru prestigioasa cariera artistica si talentul deosebit prin care au dat viata personajelor interpretate in filme, dar si pe scena, cu prilejul celebrarii unui veac de film romanesc”.
In data de 23 octombrie 2014, intr-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peles din Sinaia a primit din partea Casei Regale a Romaniei decoratia Ordinul Coroana Romaniei in grad de Ofiter cu ocazia celei de-a 93-a aniversari a Regelui Mihai I al Romaniei, decoratie inmanata de Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei. Dupa eveniment a fost urmat un dineu care a avut loc in Sufrageria de Stat a Castelului Peles.
Printre personalitatile care au mai fost decorate s-au aflat Tamara Buciuceanu si Stelian Tanase, presedintele-director general al Televiziunii Romane, care au primit Ordinul Coroana Romaniei in grad de Ofiter, si interpretele de muzica populara Sofia Vicoveanca si Maria Ciobanu, carora le-au fost inmanate insemnele Ordinului Coroana Romaniei in grad de Cavaler.
Din cauza problemelor de sănătate, Draga Olteanu Matei a ajuns de nerecunoscut
În ciuda faptului că a fost forțată să plece din Capitală.
Marea doamnă a teatrului românesc mărturisea încă din perioada în care ne încânta cu prezența sa pe scenele marilor teatre din țară că o bate gândul să facă acest pas.
A lăsat în urmă nu doar vechea locuință, ci și întreaga sa avere, iar acum trăiește într-un oraș mic, curat și liniștit, după cum mărturisea într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp.
„De multă vreme am vrut să mă mut definitiv la Piatra Neamţ, dar am aşteptat să iasă şi soţul meu la pensie de la «Cantacuzino».
Am avut necazuri îngrozitoare cu locuinţa din Bucureşti… Stăteam într-o casă cu chirie pe care a demolat-o Ceauşescu şi, până ne-au dat alta, am stat la hotel nu ştiu câte luni.
Ne-a costat o avere, toată leafa noastră mergea pe chiria la hotel. Ne-au dat apoi altă casă în care am stat cu chirie”, povestea, cu tristețe în glas, Draga Olteanu Matei, pentru ziarul Ring.
În ciuda optimismului cu care ne-a obișnuit, marea noastră actriță recunoaște că uneori, prin prisma vârstei sale înaintate, se gândește la ziua în care va trebui să părăsească această lume.
Nu înainte, însă, de a reveni la marea sa dragoste, pentru a da viață proiectelor la care visează de ceva vreme.
Este vorba despre un serial TV și un film care să aducă în prim-plan toate scenariile păstrate cu grijă de-a lungul anilor în sertarul cu amintiri.
„ Am un sertar plin cu scenarii de film şi un miniserial TV pe care vreau să-l transform într-un film. Poate mă ajută Dumnezeu să îl fac înainte să mă duc, că nu cred că o mai duc mult.
«Regina Lear» e o piesă scrisă de umoristul Cornel Udrea, de la Cluj, şi eu am ecranizat-o cu acordul lui, iar filmul se va numi ‘Sofronia”, a dezvăluit Draga Olteanu Matei.
„Sunt bătrână, aş vrea să promovaţi și tinerii. Aici (n.r. la Piatra Neamț) stau la o prietenă foarte bună, cu care m-am cunoscut în 1992.
Soţul meu s-a grăbit să plece şi m-a lăsat pe mine, dar asta nu înseamnă că sunt singură, eu sunt cu el în permanenţă.
Am rămas aici nu numai pentru că sunt oameni extraordinari, dar este şi foarte frumos locul şi foarte liniştit şi îmi face plăcere să stau aici.
Bucureştiul e satul meu natal, îl porţi cu tine oriunde ai merge”, a mai spus marea doamnă a teatrului românesc.