Andreea Bălan a povestit totul despre divorțul de George Burcea și despre cum e să fii mamă singură, la 35 de ani!

316

A trăit într-un an cât alții într-o viață. Sau poate chiar mai mult!

Cunoscând-o pe Andreea Bălan îndeaproape, putem lesne afirma că destinul său își urmează cursul sub semnul încercărilor, viața ei pendulând mai ceva ca un balansoar, între bucurii nemărginite și suferințe la limita tragediei.

Ultimul an a fost ca un rollercoaster amețitor pentru ea și ar putea constitui subiectul unui serial dramatic, presărat cu probleme medicale grave și o căsnicie destrămată cât ai clipi. Un serial din care Andreea Bălan, eroina principală, iese triumfătoare. Pentru că încă nu s-a inventat problema care să o dărâme!

Andreea, în urmă cu zece luni înfățișam chiar pe coperta VIVA! o familie fericită – tu, soțul tău și cele două fete –, iar acum totul pare o simplă amintire… Cum au fost pentru tine aceste zece luni?

Ultimul an a fost pentru mine un rollercoaster emoțional, în care am trecut de la normalitate la agonie, apoi la extaz și apoi iar la agonie.

Mă refer la faptul că aveam o relație normală, frumoasă, care a fost dată peste cap de evenimentele șocante de la nașterea Clăriței, un șoc din care nici azi nu mi-am revenit complet.

Apoi, pe patul de spital, eu am decis să facem actele pentru căsătorie și credeam că suntem mai uniți ca niciodată, dar, de fapt, nu era așa.

Credința aceasta era doar în mintea mea. Apoi, schimbarea de comportament a soțului meu a venit ca un șoc pentru mine. Iar faptul că mă confrunt cu un divorț atât de repede după nuntă a fost din nou o tristețe la care nu m-am așteptat niciodată.

Cred că trebuie să te întreb concret… Cum ai făcut față acestui rollercoaster? Și în ce etapă ești acum? Bănuiesc că, la început, a fost negarea… Povestește-ne tu, mai bine.

În prima fază, am fost șocată și supărată, și apoi, când a trebuit să ies public și să confirm, am intrat pe mecanismul de shut down al emoțiilor și am fost amorțită emoțional.

Acționam doar în baza minții, fără să îmi dau seama de ceea ce simt. De mic copil, ca să pot să trec peste șocuri sufletești, am avut acest mecanism de anihilare a emoțiilor și am acționat în funcție de ce îmi spunea mintea.

Pe social media nu am arătat ce am simțit cu adevărat, pentru că nu am vrut să spună publicul că mă victimizez. Unii oameni sunt răi și râd de suferința ta.

Tocmai ai lansat piesa „Am crezut în basme, în videoclipul căreia ai purtat din nou rochia de mireasă. A fost oare doar un basm toată această poveste? Nu te-a durut să porți rochia de mireasă din nou?

Da, această piesă spune exact ceea ce am simțit și cum a ajuns iubirea noastră. Sunt o familistă convinsă și mi-am dorit mult o familie și doi copii.

Iar acum mi se pare că a fost doar o poveste, un basm, care s-a terminat. Întotdeauna mi-am pus sufletul în piesele mele și, deși a fost greu să cânt despre mine, totodată a fost ca o eliberare emoțională.

Nu a fost ușor, când am filmat videoclipul, să port rochia de mireasă, și nu a fost ușoară nici filmarea în sine, deoarece tot clipul este plin de simboluri și prezintă etapele despărțirii.

Mai întâi, șocul, prin împietrirea emoțională (sunt prezentată că o statuie), apoi suferința − printr-o scenă în care sunt îmbrăcată în roșu, apoi faptul că mă privesc în oglindă, în rochia de mireasă, și mă văd ruptă în bucăți, iar pe urmă renașterea, printr-un fluture pe care îl port la gât, fiind pe jumătate goală, îmi arată vulnerabilitatea.

Iar ca statement al videoclipului este tabloul Picasso − „Garçon à la pipe, recreat cu mine. Este una dintre cele mai puternice piese, emoțional vorbind, pe care le-am interpretat vreodată. După ce am terminat filmările clipului, am plâns, deoarece eram epuizată sufletește.

Ce le-ai spus, ce le-ai explicat fetelor, până în momentul de față? Ce știu ele că se întâmplă între părinții lor? Ce le spui când ele întreabă de tatăl lor?

În primul rând, Clara nu vorbește, deci nu întreabă, iar Ella, la trei ani, știe că tati lucrează și că vine sâmbătă.

Ea nu poate înțelege cuvântul despărțire și, pentru psihicul ei, e mai bine să știe acum că tati lucrează și că acesta este motivul pentru care nu mai doarme cu noi.

Cel mai greu îmi este, și chiar îmi dau lacrimile, atunci când Ella îmi spune că îi este dor de el sau când îmi spune că își dorește să vină să o vadă mă- car puțin și că, ulterior, poate pleca înapoi la muncă.

Apoi, când o privesc pe Clara, de asemenea mă întristez, deoarece el nu a fost atât de prezent în viața ei cum a fost cu Ella.

Mi se rupe sufletul în două, deoarece știu că ele nu vor avea o familie normală, cu mami și tati în casă, și știu că eu trebuie să compensez cum pot lipsurile acestea emoționale. Ambele vor resimți lipsa lui, dar diferit. sursa – viva.ro