Mihaela Bilic: „Se poate trăi cu 1 ou și cu 1 măr pe zi”

184

Mihaela Bilic, medicul intuiționist care s-a ocupat de-a lungul anilor de mai multe vedete din România, a reușit să își împartă fanii în două tabere în mediul virtual.

Intuiționista a făcut o afirmație aproape greu de crezut de multe persoane. Este vorba de cantitatea de mâncare pe care o mâncăm zilnic.

Mihaela Bilic crede că 1 ou și 1 măr pot fi suficiente pentru cineva într-o zi. „Un ou și un măr pe zi – regim militar de criză. Despre regimuri echilibrate și combinații savante e plin internetul, puține sunt însă vocile care să promoveze mâncatul rar și puțin.

Eu cred cu tărie că mâncăm prea mult, sau mai bine zis prea des dacă afirmi că ai numai 2 mese pe zi riști să fii etichetat drept neinformat și dezechilibrat, iar cu o masă pe zi ești de-a dreptul inconștient.

De curând am auzit o poveste cum că soldații legiunilor romane, atunci când plecau în războaiele de cucerire, primeau ca hrană zilnică 1 măr și 1 ou.

În prima instanță mi s-a părut neverosimil, nu-mi puteam imagina miile de găini ouătoare care însoțeau armata pentru a asigura rația zilnică. Apoi m-am gândit că povestea are un sâmbure de adevăr, chiar se poate trăi cu 1 ou și 1 măr pe zi.

Oul este o esență de nutrienți, un concentrat de proteine, vitamine și minerale alături de grăsimi valoroase, totul în raport optim, astfel încât să fie ușor de absorbit și bio eficient la maxim în organism. Un singur lucru nu are oul: fibre și vitamina C.

De aceea probabil a apărut mărul în ecuație. Un strop de glucide alături de fibrele solubile din compoziție, fac din măr alimentul banal care echilibrează dieta.

Ce le recomandă Mihaela Bilic celor care vor să slăbeasca rapid…?

Nu știu câtă putere de luptă avea un soldat cu o rație de 200 calorii/zi, dar pot să spun că de foame nu murea. Și unde mai pui că fibrele solubile din măr au și efect prebiotic, adică nu sunt digerabile, dar ajung în colon unde hrănesc flora bacteriană benefică. Deci și tranzitul și imunitatea au de câștigat.

Și dacă tot e vară și vrem să ne ajustăm rapid silueta, mă gândesc că dieta soldaților romani poate fi o idee.

Acum fiecare cum îl țin puterile și nervii, însă mesajul meu e unul simplu: nu vă fie frică să mâncați puțin – dacă un soldat supraviețuia cu așa un regim, noi n-o să murim de inaniție și nici anemici n-o să devenim dacă avem o alimentație frugală… de vară”, a transmis Mihaela Bilic pe pagina ei de Facebook.

Nu ai acces la copierea textului sau a imaginilor! Mulțumim de înțelegere!