Un tribunal din Peru îi acuză pe Bill Gates, Soros şi Rockefeller că au creat COVID-19

Un tribunal peruan a stabilit, într-o rezoluţie având la bază teorii ale conspiraţiei, că boala COVID-19 a fost o invenţie a “elitelor criminale de la nivel mondial”.

Dintre aceștia – potrivit magistraţilor acestei instanţe – multimilionari precum finanţistul George Soros, familia Rockefeller şi omul de afaceri Bill Gates, transmite marţi EFE.

Pentru a justifica amânarea emiterii unei sentinţe într-o speţă, Curtea Penală de Apel pentru provinciile Chincha şi Pisco a subliniat că pandemia a avut un caracter imprevizibil, însă nu şi pentru cei care au creat-o,

“Niciun guvern mondial, persoane fizice şi juridice, nici apărarea inculpatului nu pot susţine că această pandemie are calitatea de a fi ‘previzibilă’, cu excepţia creatorilor noii ordini mondiale precum Bill Gates, Soros, Rockefeller, etc”, se menţionează în rezoluţia tribunalului, difuzată de portalul LP Derecho.

Prin faptul de a insista că pandemia de coronavirus a fost “creată de elitele criminale care domină lumea”, Tribunalul Superior

Penal de Apel din Chincha şi Pisco s-a făcut ecoul uneia dintre numeroasele teorii ale conspiraţiei care au apărut anul trecut pe fundalul crizei coronavirusului.

După ce conţinutul rezoluţiei respectivului tribunal a apărut în presă, Biroul de Control al Magistraturii (Odecma) din Ica, provincie situată la circa 400 kilometri sud de capitala Lima, a deschis o anchetă preliminară asupra magistraţilor care au emis această rezoluţie, pentru a identifica eventuale iregularităţi comise de magistraţii Tribunalului Superior de Apel din Chincha şi Pisco. scrie stirileprotv.ro

Bill Gates a declarat că ar trebui să ne aşteptăm şi în următorii ani la noi pandemii, însă de această dată este sigur că infecţiile nu vor mai avea acelaşi impact precum COVID-19.

Miliardarul amertican este cel care în urmă cu cinci ani a anticipat pandemia de coronavirus.

Bill Gates, fondatorul Microsoft şi unul dintre cei mai mari filantropi din lume, susţine că ar trebui să ne aşteptăm şi la alte pandemii, după cea de coronavirus se va încheia.

Miliardarul american este de părere că este doar o chestiune de timp până când omenirea se va confrunta cu noi microbi cel puţin la fel de periculoşi precum coronavirusul.

Bill Gates anunţă o nouă pandemie

„Să sperăm că noua pandemie va fi peste 20 de ani de acum înainte, dar trebuie să luăm în calcul şi că ar putea fi peste trei ani.

Nu va fi la fel de distructivă. Nu vom fi atât de proşti a doua oară […]

Şi aproape fiecare ţară va răspunde aşa Coreea de Sud sau Australia au făcut-o, unde au testat rapid şi au pus oamenii în carantină, iar instrumentele noaste de testare vor fi mult mai bune”, a spus Bill Gates pe blogul său, citat de Marca.

Când se va încheia pandemia de Covid-19

Omul de afaceri în vârstă de 65 de ani este de părere că va veni un moment în care virusul COVID-19 nu se va mai răspândi la fel de repede.

„Ştiu că este greu de imaginat în acest moment, mai ales că apar noi cazuri în întreaga lume, dar va veni un moment în care pandemia COVID-19 se va încheia”, a mai spus Bill Gates.

Într-o declaraţie făcută în urmă cu cinci ani, Bill Gates spunea că se aşteaptă mai degrabă la o pandemie decât la un conflict armat la nivel mondial.

Omul de afaceri a declarat atunci că ar putea apărea un microb carebar urma să dea peste cap întreaga lume:

„Dacă ceva va omorî mai mult de 10 milioane de oameni în următoarele decenii, va fi mai degrabă un virus extrem de infecţios decât un război. Nu rachete, ci microbi”.

Declaraţia l-a făcut pe Bill Gates actor principal în teroriile conspiraţiei.

Loading...