Prima reacție a lui Culiță Sterp despre sarcina iubitei lui: ”Anul acesta, Dumnezeu mi-a dăruit…”

Culiță Sterp a avut prima reacție după ce se vehiculează că iubita sa, Daniela, este însărcinată. Cântărețul a postat o fotografie cu aceasta și a scris câteva cuvinte care lasă de bănuit.

Prima reacție a lui Culiță Sterp despre sarcina iubitelui lui
Culiță Sterp reacționează după ce în presă se vehiculează că iubita sa, Daniela, este însărcinată. El a postat o fotografie cu aceasta lângă brad, în timp ce îi ține mâna pe burtică și a scris, de altfel, un text misterios, potrivit wowbiz.ro.

”Anul acesta, Dumnezeu mi-a dăruit cel mai frumos cadou! Pe tine”, a scris Culiță Sterp la un Instastory cu iubita lui.

Culiță Sterp, prima reacție după ce s-a aflat că iubita lui este însărcinată!: „Anul acesta, Dumnezeu mi-a dăruit…” – WOWBiz

Surse din anturajul lui Culiță Sterp au declarat pentru sursa precizată anterior, că Daniela ar fi însărcinată în patru luni.

”E mare secret că Daniela este însărcinată. Nu știu încă ce sex va avea copilul, dar este însărcinată în patru luni, iar amândoi sunt emoționați.

Acum, Culiță Sterp este foarte agitat, mai ales că va trebui să plece câteva luni de lângă Daniela pentru Survivor, dar ea îl susține și i-a spus că are cine să o îngrijească cât timp el va lipsi.

Oricum, până se va naște bebelușul, Culiță Sterp se va întoarce din străinătate, de la Survivor”, au declarat surse din anturajul artistului.

Reacția Danielei despre sarcină

Daniela, iubita lui Culiță Sterp a postat și ea mai multe fotografii cu ea și Culiță, imediat după apariția acestui zvon.

La acestea scris: „Așa arată fericirea pentru mine!”/Bunătatea ta, unul dintre lucrurile pe care le iubesc cel mai mult la tine. Bravo!”, a scris Daniela pe contul de Instagram.

Ce spune Carmen de la Sălciua despre sarcina iubitei lui Culiță Sterp

Carmen de la Sălciua, fosta soție a lui Culiță Sterp a reacționat și ea la această informație. Un fan a întrebat-o cum ar putea lăsa trecutul în urmă, iar ea i-a explicat că ciorba reîncălzită nu mai are același farmec.

„Trecutul îmi bate mereu la ușă, ce ar trebui să fac?” a întrebat o fană curioasă.

„Să închizi ușa! Ciorbele reîncălzite și relațiile toxice nu durează. E doar un chin al ambilor parteneri”, i-a răspuns Carmen de la Sălciua.

Loading...