Credeți în coincidențe? Ianis Hagi, gol la 27 de ani după ce tatăl său a marcat pe același stadion. Fix 25 de ani de la golul fabulos împotriva Columbiei. VIDEO

România a început cu dreptul Campionatul European U 21 din Italia. Tricolorii au învins cu 4-1 Croația în primul meci și speră la calificarea în semifinalele competiției. Ianis Hagi a reușit să marcheze și el în acest succes și îi calcă pe urmele tatălui său, care a marcat tot pe acest teren pentru echipa națională. La finalul meciului, Gică Hagi a declarat: “Au trecut 25 de ani de la România-Columbia? Arată bine. E destin. Poate se întâmplă ceva frumos” 

Ianis a marcat pe terenul pe care Gică Hagi înscria în urmă cu 27 de ani!

Au trecut 27 de ani de când România a jucat în San Marino pentru calificarea la Euro 92. Atunci, “tricolorii” reușeau să câștige cu 3-1 împotriva selecționatei din San Marino. Gică Hagi a deschis scorul atunci în minutul 16. Celelalte goluri ale României au fost marcate de Răducioiu și Timofte.

27 de ani mai târziu, Ianis Hagi a jucat pentru prima dată pe stadionul din San Marino, același stadion pe care marca tatăl său. Dar fiul nu s-a lăsat mai prejos și în minutul 15 a marcat golul de 2-0 împotriva Croației. În acest meci, au mai înscris: Pușcaș, Băluță și Petre

25 de ani de la România – Columbia 3-1

Coincidențele familiei Hagi nu se opresc aici. Pe data de 18 iunie 1994, România obținea un succes fabulos împotriva Columbiei, în primul meci de la CM din 1994. Gică Hagi reușea atunci cel mai frumos gol al competiției la care România a obținut cea mai mare performanță din istorie: calificarea în sferturile de finală.

Dar, pentru “tricolorii” U 21 este abia începutul. România joacă vineri de la ora 19:30 împotriva Angliei, în al doilea meci al grupei. Doar prima clasată are asigurat locul în semifinale, iar cu cele trei puncte, România și-a depus candidatura pentru această poziție. Ultimul meci din grupe este luni, de la ora 22:00 împotriva Franței.

 

 

 

Loading...