Irinel Columbeanu, Dezvăluiri Incredibile Despre Relația Cu Monica: „Era Un Pește Prost Și… Ce Să Vă Spun!”

1.408

În urmă cu mai bine de 15 ani, Monica Gabor a fost protagonista unui scandal de proporţii!

Gurile rele dezvăluiau la acel moment faptul că Irinel Columbeanu ar fi cumpărat-o pe vedetă de la proxeneţi.

De-a lungul timpului niciunul dintre ei nu a făcut declaraţii pe tema acestui subiect, însă recent, fostul milionar s-a decis să facă lumină.

Una dintre cele mai importante curiozităţi pe care oamenii au avut-o în ceea ce priveşte relaţia dintre Monica Gabor şi Irinel Columbeanu a fost legată de trecutul şatenei. S-a zvonit că afaceristul ar fi plătit bani grei pentu a-şi salva fosta parteneră din mâinile proxeneţilor.

Deşi nu s-a mai discutat de acest subiect de ani buni, Irinel Columbeanu a făcut recent dezvăluiri despre începuturile relaţiei cu Monica. Astfel, fostul milionar dezminte zvonurile potrivit cărora Monica era în mâinile unor proxeneți cunoscuți din Bacău, iar pentru a o salva a fost nevoit să scoată câteva mii de euro.

”Nu este adevărat (că a cumpărat-o de la cei care o exploatau, n.r.), nici vorbă… Dacă răspund acum la întrebarea asta, irosesc din suspansul cărții.

Domnul Damaschin (Dinu Damaschin, cel care se lăuda că ar fi avut grijă de Monica atunci când ajunsese să fie disputată de proxeneții din Bacău, n.r.) era un pește prost și… ce să vă spun!…

Ceea ce puțini au văzut este că fenomenul Damaschin, deși cu greu pot să-i spun așa, s-a extins în mai toate orașele țării și uite așa s-a ajuns de la fenomenul Bacău la fenomenul Caracal. Eu, cel puțin, aflând despre ce e vorba, m-am revoltat împotriva acestui sistem în felul în care am făcut-o…”, a povestit Irinel Columbeanu la emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Metropola TV.

”Eu zic că da (ar trebui să fie mai recunoscătoare, n.r.) și cred că este. Nu se pune problema, nu i-am cerut niciodată așa ceva. Nu cred că se măsoară în bani recunoștința, niciodată. Să nu uităm că ea are grijă de Irina în ziua de azi, ceea ce pentru mine este cea mai mare manifestare a recunoștinței. N-aș fi atât de liniștit dacă n-aș ști că există Monica, care să aibă grijă de Irina”.

Cine a fost Dinu Damaschin

Dinu Damaschin, autoinitiulat ”protectorul Monicăi Gabor”, a murit în 2012, în sala de tribunal de la Bacău, în timp ce își aștepta sentința pentru acuzații precum ”explotarea sexuală a unor minore în vederea prostituției, înșelăciune și amenințare”. Bărbatul era în greva foamei de 60 de zile.

Cunsocut ca un tip extrem de guraliv și obișnuit să ia totul în glumă, nimeni nu l-a crezut atunci când l-a văzut zăcând inert, în boxa acuzaților și timp de câteva minute, atât judecătorul cât și gardienii l-au atenționat că este cazul să se ridice.

Conform mărturiilor din dosar, Monica Gabor a recunoscut că în 2004 a fost traficată de Dinu Damaschin, în schimbul promisiunii că-i va găsi o slujbă.