Mihaela Rădulescu despre cel mai important bărbat din viața ei: “Mă pregătesc pentru plecarea lui de acasă”

1.982

Mihaela Rădulescu este una dintre cele mai frumoase vedete din showbiz-ul românesc. Chiar dacă are tot ce își poate dori, diva de la Monaco a spus că suferă enorm, precizând care este cauza pentru tristețea ei.

Mihaela Rădulescu suferă enorm! Ce o întristează pe vedeta de la Pro TV

Mihaela Rădulescu a declarat recent că plecarea fiului ei în Statele Unite ale Americii, la studii, o întristează foarte rău, deși ea este cea care l-a pregătit pentru Ayan pentru acest drum.

“ El e într-un moment de reuşită, el e pe un drum foarte bun, dar eu sufăr pentru că eu eram aia care îi povestea de şcoli în America şi sufăr că mi-am făcut-o singură cu mâna mea.”, a spus bruneta de la Pro TV.

Crede în sistemul de învățământ american
Vedeta este un fan al sistemului de învățământ de peste ocean, subliniind că părinții care se gândesc să își trimită copiii la studii în Statele Unite ale Americii trebuie să îi pregătescă din timpul grădiniței.

“Cred foarte mult în sistemul de învăţământ american, cel universitar, chiar am fost fanul acestui sistem de învăţământ şi ştiam dintotdeauna că, dacă vrei să-ţi îndrumi copilul spre o universitate de genul ăsta, trebuie să începi să-l pregăteşti din grădiniţă.”, spune Mihaela Rădulescu.

Ce trebuie să ia în calcul părinții

Diva de la Monaco a precizat că este important ca părinții să se gândească la cantitatea de sporturi, dar și la tipul de sporturi pe care cei mici ar trebui să le facă.

Aceasta mai spune că, pe lângă sporturi, este importantă și cunoașterea instrumentelor muzice, a culturii generale satisfăcătoare, o activitate socială și rezultatele școlare.

”Asta înseamnă că trebuie să te gândeşti şi la cantitatea de sporturi şi genul de sporturi pe care le face, trebuie să te gândeşti la instrumente muzicale – măcar să fie familiar cu ele, trebuie să te gândeşti la o cultură generală satisfăcătoare şi la o activitate socială, la rezultatele şcolare, pentru că toate astea ajung, la un moment dat, într-un dosar de aplicaţie la facultate.

Dacă nu aveam grija asta din urmă să adun acolo nişte lucruri, nişte situaţii, acum nu avea nicio şansă la o şcoală din America, pentru că acolo aşa funcţionează lucrurile. ” a mai spus vedeta.

”Mi-e greu să știu că pleacă în America”

Ulterior, vedeta a precizat că îi este greu să știe că fiul ei pleacă din vacanță în Statele Unite ale Americii. Mihaela Rădulescu spune că a făcut exces când vine vorba de păstrarea lucrurilor fiului ei.

“ Când te duci acasă şi casa e goală, iar lucrurile lui sunt încă acolo…Eu am făcut exces în a păstra lucrurile copilului meu. Mi-e greu să mă desprind, la mine e o întârziere în a mă desprinde de vârstele lui, am rămas cu un delay…

Inclusiv acum mi-e greu să ştiu că iar pleacă din vacanţă în America şi iar rămâne casa goală. ” a adaugat Mihaela Rădulescu.