Se închid școlile? Rafila, anunț de ultimă oră pentru elevii din România

10.601

Se închid școlile? Rafila, anunț de ultimă oră pentru elevii din România

Alexandru Rafila a vorbit joi, 30 decembrie, despre valul 5 și efectele acestuia în România. Potrivit informațiilor transmise de ministrul Sănătății, urmează discuții pentru „decizii echilibrate” în legătură cu funcționarea școlilor.

Școlile vor fi închise din nou? Autoritățile sunt îngrijorate din cauza valului 5

Ministrul Sănătății a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre eventuala amânare a deschiderii școlilor.

„Sunt un susținător al menținerii școlilor deschise, vedeți că sunt și țări care au o incidență înaltă a acestei infecții și mențin școlile deschise. Întotdeauna trebuie să pui în balanță impactul asupra sănătății publice al deschiderii școlilor și impactul asupra sănătății copiilor. Să nu uităm că sănătatea copiilor din această generație este responsabilitatea noastră”, a declarat Alexandru Rafila.

De asemenea, acesta a explicat faptul că închiderea școlilor pe durate lungi are consecințe care s-ar putea să se facă resimțite ani de zile.

„Afectezi nu numai procesul de învățământ, ci și sănătatea copiilor, modul în care ei se dezvoltă din punct de vedere psihic, fizic.

Consecințele închiderii pe durate lungi s-ar putea să se facă resimțite ani de zile”, a completat ministrul, punctând faptul că vor exista discuții cu toți cei din zona de sănătate și educație în așa fel încât să fie luate „decizii echilibrate”.

În acest context, Alexandru Rafila a subliniat că apelul medicilor este să fie făcut un efort comun.

„Se va traduce prin încetinirea transmiterii, prin posibilitatea sistemului de sănătate de a prelua cazurile și prin funcționarea cât mai aproape de normal a întregii societăți, inclusiv a activității în școli”, a conchis Rafila.

Închiderea unităţilor de învăţământ

Varianta intrării angajaţilor din educaţie în grevă generală în ianuarie, situaţie care ar duce la închiderea unităţilor de învăţământ, este foarte probabilă.

Aceasta deoarece angajaţii se simt umiliţi de faptul că Guvernul nu intenţionează să le majoreze anul viitor salariile conform legii, au declarat pentru Agerpres, liderii a două federaţii sindicale din învăţământ.

„Primim foarte multe semnale contondente, reacţiile sunt extrem de dure, oamenii vor să protesteze.

Aşa cum am transmis şi Guvernului astăzi, după 3 ianuarie se va ajunge foarte probabil la o grevă generală, adică s-ar putea să apară neplăcuta surpriză să se pună lacătul pe şcoli.

Am transmis asta, astăzi, unui consilier al prim-ministrului, să îi comunice, pentru că lucrurile nu mai pot fi acceptate aşa cum sunt”, a afirmat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.