Carmen Tănase s-a retras din serialul “Sacrificiul”. Actrița are probleme de sănătate

Carmen Tănase traversează o perioadă dificilă din viața ei. Îndrăgita actriță a ajuns pe mâinile medicilor în urmă cu câteva zile,

iar acum a anunțat să se retrage din noua producție Antena 1, serialul “Sacrificiul”, ce va avea premiera în această toamnă.

Problemele de sănătate ale actriței nu au fost grave, însă Carmen Tănase a decis să renunțe pentru o perioadă la lumea teatrului și a filmului.

Carmen Tănase vrea să se trateze în liniște și să își recapete forțele pentru viitoarele proiecte.

“Răgazul acesta l-am folosit să-mi fac toate investigaţiile medicale. Este un cerc vicios programatul la medic.

Am profitat de răgazul acesta, mi-am făcut şi eu controale, mă durea spatele, nu mai puteam merge, îmi amorţea un picior, inima îmi fâlfâia.

Dar mai am. Am învăţat că trebuie să am grijă.”, a spus Carmen Tănasela Antena Stars.

Loading...