Mărturisiri dureroase la mormântul lui Ion Dolănescu. Ce a făcut fiul Ionuț Dolănescu de Sfântul Ioan: ”Dragoș nu m-a sunat, nu o face niciodată”

2.125

De Sfântul Ioan, Ionuț Dolănescu, fiul regretatul artist Ion Dolănescu, l-a avut în gând pe tatăl său. Fiul rapsodului și-a petrecut dimineața la mormântul tatălui, care își doarme somnul veșnic în cimitirul Bellu din București.

Deși ziua sfântă l-a adus în acel loc extrem de emoționant, cu gândul la tatăl său, se pare că Ionuț Dolănescu a avut sufletul greu de ziua sa onomastică. Acesta a făcut mărturisiri dureroase la mormântul lui Ion Dolănescu.

Mărturisiri dureroase la mormântul lui Ion Dolănescu. Ce a făcut Ionuț Dolănescu de Sfântul Ioan

”Am fost la mormânt la tata, așa cum se cuvine”, a mărturisit fiul regretatului Ion Dolănescu.

Cât despre fratele său, Dragoș, care se află în Costa Rica, până la acel moment, nu l-a contactat pentru a îi spune “La mulți ani” sau pentru a-și aminti împreună de tatăl lor, Ion Dolănescu.

”Nu am mai apucat de multă vreme să ajung la cimitir, la mormântul tatălui meu. Am tot fost plecat în ultimele săptămâni, am avut concerte la Paris, în Spania, de Crăciun, am avut la Madrid peste 1.000 de spectatori, chiar înainte de creșterea cazurilor din pandemie. Când m-am întors, am avut de cântat și prin țară, pe la Târgoviște, pe la Tulcea.

Mă bucur că am reușit să ajung astăzi la mormânt și că părintele Cărămizaru de la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, care era și duhovnicul tatălui meu, i-a ținut o slujbă de pomenire.

Am împărțit și câteva pachete și am stat de vorbă cu rude de-ale noastre și am împărtășit amintiri frumoase”, a declarat Ionuț Dolănescu pentru Fanatik.

Tensiunile dintre frații Ionuț și Dragoș Dolănescu

Relația dintre Ionuț și Dragoș Dolănescu, cei doi copii ai regretatului cântăreț, este una cât se poate de tensionată. Este la fel chiar și la aproape 13 ani de la decesul tatălui lor. certurile pe avere și bunurile moștenite de la regretatul Ion Dolănescu au dus la o relația dificilă între cei doi frați.

Stabilit în Costa Rica, Dragoș Dolănescu, care acum se află și în campanie electorală ca parlamentar, nu și-ar fi sunat fratele cu ocazia sărbătorii de Sfântul Ioan.

”Dragoș nu m-a sunat, nu o face niciodată. Dar eu tot îi doresc sănătate și mult succes în activitatea lui, cea politică. Să îi ajute Dumnezeu să se bucure de familia lui, așa cum mă bucur și eu de copiii și de familia mea frumoasă. Ce să facem, asta e viața, nu putem să le avem pe toate”, a mai povestit Ionuț Dolănescu.