Un cunoscut medic român a izbucnit: „Totul a fost prezis. O pătură de cretini decid”

823

Un cunoscut medic român a lansat un atac dur. Mesajul integral transmis de medicul Gabriel Diaconu pe rețelele de socializare.

„Smintiți și neghiobi

Făcând abstracție, pentru moment, de situația particulară în care ne aflăm, sunt zile în care îmi iau un moment să mă minunez de cât de vastă, diversă și sălbatic creativă a devenit natura prostiei omenești.

Eu, care n-am crezut în miracole, găsesc greu de explicat rațional cum de nu pică cerul pe noi și nu ne-aruncăm precum antilopele în Nil, direct în gura crocodililor, la câți smintiți și neghiobi trăiesc nestingheriți, ba mai fac și prozeliți.

Mă reconciliez la gândul că, într-o lume atât de spartă, atât de vulnerabilă la dezinformare, e posibil ca mâine poimâine să avem nu doar mișcări în favoarea ideii că pământul e plat, vaccinul e otravă și doctorii tirani, dar și că s-ar putea ca roata e semnul Antihristului, iar bicicletele o unealtă a diavolului.

Totul a fost prezis de marii artiști ai absurdului, care anticipau o vreme când omul va avea parte de un asemenea huzur al minții, deposedat de amenințările lui naturale și de contactul cu semeni încât să rămână minim înțelept. ”Sapiens”. Bine ai venit, homo idioticus!

Ceea ce n-ar fi trebuit să devină subiect de controversă, accesul unui sportiv într-o țară străină, s-a tranformat într-o șaradă internațională. Pe de o parte Australia a arătat – oare a câta oară – că nu știe să-și trateze oaspeții la frontieră. Pe de altă parte sportivul, întâmplător un cetățean cu har la nimeritul mingii dar altfel chior la cât de multă influență poate avea discursul lui printre oameni care NU se uită la tenis, dar adoră vedetele, s-a culcat atlet și s-a trezit Iisus pe cruce.

Așa iau naștere noi religii, poți să propui. În loc de crucifix, s-ar putea de mâine să înceapă unii să-și pună la gât pandante cu o rachetă și-o mingiuță mică, verde, în vârf, semn al convingerii lor că doar așa vor fi salvați de la strănutul mucos al destinului.

Poți să-i contrazici? Nu poți să-i contrazici.

La fel cum, prin diverse recesuri și diverticuli ai acestei lumi purulente, grupuri și grupulețe întrețin credințe care mai de care mai stridente, mai întortocheate, majoritatea în defavoarea lor la o scurtă privire analitică. Aici nu mai vorbim de proverbialul cui în talpă. Deja sunt oameni care-și laudă unul altuia cuiul din cap.

Rând pe rând bunele practici pentru care părinții, bunicii, prieteni necunoscuți de pretutindeni au luptat și au murit in condiții groaznice, deposedați de minimă resursă, că e apă, că e tifon, că e dezinfectant sau săpun, sunt luate în râs și înlocuite cu un barbarism digital.

Imaginează-ți posibil, măcar pentru un moment, un protest sub formă de petrecere într-o epidemie de tifos exantematic. Sau un curent online pentru dreptul sfânt la dizenterie.

Era odată un curent, printre modelele haute couture de la Paris, să slăbești folosind un vierme intestinal, mai exact tenia. Fetișcane torturate la gândul formei fără fond se infectau, voluntar, cu parazitul. Fără să cunoască nici ciclul natural al viermelui în natură, nici complicațiile posibile ale trăitului cu făptura în tine.

Nu, nu e o ”minunată lume nouă”. E o lume în care ne uităm la urmările zecilor de ani în care ne-am abandonat plăcerii și infatuării, un produs colateral păcii, când prea puțini mai sunt interesați din ce se face cartoful pai, sau cum poate să apară carne la caserolă. Lucruri simple, care țin de simpla cunoaștere, au dispărut din vocabularul comun. Noi nu i-am mai învățat, ei n-au mai fost curioși să afle.

Și suntem aici. O pătură largă de cretini decid, prin sminteală și neghiobie, soarta celor ce le-au dat nume, dar și lumea care vine după ei, a copiilor care au apucat astfel de vremuri încât, mai târziu, să sorteze în minte acești ani „noul” normal.

Acesta e „noul normal”? Era o întrebare pe care părinții mi-o puneau, uneori, când eram mic: „ție ti se pare normal?”

Și nu era peiorativă. Era o invitație clară să judec normalitatea. Cât eram eu de mic. Să judec normalitatea.

Așa că risc, și întreb: Vouă vi se pare normal?”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.

Nu ai acces la copierea textului sau a imaginilor! Mulțumim de înțelegere!