Criza din Ucraina ia amploare. Joe Biden, avertisment dur pentru Vladimir Putin

9.936

Preşedintele american Joe Biden a declarat că Rusia va interveni în Ucraina, însă nu vrea să izbucnească un “război în toată regula”. Liderul de la Casa Albă l-a avertizat pe Vladimir Putin că va plăti “scump” invadarea statului ucrainean, însă a subliniat că incursiune militară va fi abordată în mod diferit.

Criza din Ucraina ia amploare. Joe Biden, avertisment dur pentru Vladimir Putin: „Va fi dezastru dacă Rusia invadează Ucraina”

Casa Albă a anunţat că orice manevră militară din partea Rusiei va determina o reacţie rapidă şi severă din partea Occidentului.

În schimb, Moscova a avertizat că aceste afirmaţii ar putea destabiliza situaţia şi mai mult. De atlfel, Rusia a mobilizat aproape 100.000 de miliari în apropierea graniţei, însă a negat că plănuieşte o invazie, transmite BBC.

Preşedintele rus Vladimir a făcut o serie de solicitări Occidentului, insistând că Ucraina nu ar trebui să adere niciodată la NATO, iar Alianţa militară să renunţe la activităţile militare din Estul Europei.

„Am precizat clar că orice altă extindere a NATO către Est este inacceptabilă”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei conferinţe de presă televizate în luna decembrie, conform sursei citate.

Motivul pentru care Vladimir Putin a mobilizat militari ruşi la graniţa cu Ucraina este deocamdată necunoscut, însă numeroşi analişti consideră că este vorba despre o tentativă de a forţa Occidentul să ia în serios solicitările Rusiei privind securitatea.

Secretarul american de stat, Antony Blinken, s-a întâlnit joi cu miniştrii de Externe din Germania, Franţa şi Marea Britanie pentru a coordona strategia occidentală în cazul unei potenţiale invazii în Ucraina. Anterior, ficialul american a avertizat că Rusia ar putea ataca Ucraina în scurt timp.

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele american Joe Biden a subliniat că NATO va avea avea abordări diferite „în funcţie de ceea ce se întâmplă”.

„Dacă forţele ruse vor trece graniţa, consider că asta va schimba totul. (…) Rusia va fi trasă la răspundere dacă va invada (Ucraina). Depinde de cum va acţiona.

Una este dacă va fi o incursiune minoră şi atunci vom fi nevoiţi să decidem ce să facem şi ce să nu facem. Dar cu ce sunt capabili să facă cu forţele militare masate la graniţă, va fi un dezastru pentru Rusia dacă va invada Ucraina.

Aliaţii şi partenerii noştri sunt pregătiţi să aplice sancţiuni dure asupra economiei ruse”, a declarat Joe Biden.

Cred că veţi vedea cum va fi pedepsită Rusia dacă invadează Ucraina. Şi depinde cum o va face. E un lucru diferit dacă e o mică incursiune şi pe urmă ajungem să ne certăm asupra a ceea ce e de făcut”, a spus Biden.

Gafa preşedintelui SUA a forţat intervenţia vice-preşedintelui american Kamala Harris şi a secretarului de presă al Casei Albe, Jen Psaki, care au declarat că SUA şi aliaţii lor sunt uniţi în faţa agresiunilor Rusiei.

127.000 de soldaţi ruşi, trimişi în regiunea Donbas

Între timp, ministrul ucrainean al Apărării a declarat că în regiunea Donbas se află acum peste 127.000 de militari ruși. Autorităţile ucrainene au realizat un raport privind situaţia de la graniţa cu Rusia şi au ajuns la concluzia că ţara vecină trimite constant trupe în zonă.

„Puterea totală a grupului Forțelor Armate ale Federației Ruse pe direcția ucraineană este de peste 106.000 de militari. Împreună cu componenta aeriană și maritimă, numărul total este de peste 127.000 de militari”, se arată în evaluarea Ucrainei.

Raportul a confirmat pregătirea pentru operaţiuni offensive. Mai mult, au fost identificate 36 de lansatoare Iskander, capabile să lovească ținte la 500-700 km distanță, inclusiv capitala Kiev.

În plus, Rusia ar sprijini peste 35.000 de rebeli în estul Ucrainei şi are 3.000 de oameni ca personal militar propriu în Donbas. Guvernul de la Moscova a negat existent forţelor sale în regiune.

Patru scenarii de invadare a Ucrainei

Un jurnalist CNN a ajuns la concluzia că există patru scenarii în cazul unei invazii a Rusiei în Uraina.

„Dacă va fi o invazie, se va întâmpla unul dintre următoarele patru scenarii. Ocuparea și anexarea completă a regiunii Donbas. Pasul următor ar fi un atac din Crimeea pentru a uni teritoriile.

Următorul nivel ar fi un atac pe coasta Mării Negre până la Odesa, un oraș rusofon, anexarea zonei de coastă și ruperea Ucrainei de Marea Neagră.

Cel mai ambițios plan, care vine după toate scenariile anteriore, este să muți soldați în Belarus, o țară prietenoasă cu Rusia, și avansezi din Belarus, spre sud, prin mlaștinile Pripet, care sunt înghețate iarna, și încercuiești capitala Ucrainei, Kiev.

Cel mai bun moment pentru această acțiune este iarna, deoarece va fi un atac mecanizat iar diviziile mecanizate au nevoie de teren dur, înghețat”, a mai explicat Tim Marshall, citat de CNN.