
Brigitte Pastramă, momente extrem de dificile: „Mi-au nenorocit sănătatea, corpul dar și psihicul”
Brigitte Pastramă a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, iar tot stresul acumulat nu i-a adus lucruri bune. La momentul actual, vedeta de televiziune se confruntă cu probleme serioase de sănătate. Anunțul a fost făcut chiar de ea, pe contul său de socializare.
Brigitte Pastramă este una dintre cele mai cunoscute vedete din țara noastră. Pe rețelele de socializare, soția lui Florin Pastramă își ține fanii la curent cu ultimele noutăți din viața sa. În urmă cu puțin timp, a făcut un anunț total neașteptat.
Mai exact, le-a spus urmăritorilor din mediul online că nu se simte deloc bine și că se confruntă cu probleme serioase în ultima perioadă. Iată de la ce ar fi pornit, de fapt, totul.
Brigitte Pastramă spune că ultimele șapte luni au fost extrem de grele. Stresul, faptul că nu lua masa la ore potrivite și lipsa timpului au făcut-o pe vedetă să clacheze. Corpul ei a început să transmită mai multe semnale, iar problemele ei de sănătate au început să apară imediat.
De când cu restaurantul moștenit de la Ilie Năstase la divorț, Brigitte Pastramă nu mai are somn nici noaptea. Pandemia le-a creat probleme mari și era gata să le închidă afacerea. Brigitte și Florin Pastramă se chinuie din răsputeri să mențină afacerea pe linia de plutire.
Restricțiile impuse de autorități i-au făcut până acum să cheltuie bani grei pentru reamenajarea și renovarea localului. Fostul loc de joacă pentru copii este acum o sală de evenimente în toată regula, cu animale animatronice pe care Brigitte a dat bani grei.
Tot acest stres cu afacerea i-au distrus nervii și sănătatea lui Brigitte, care a început să se resimtă în ultima vreme. Soția lui Florin Pastramă le-a spus fanilor din mediul online cum se simte la momentul actual.
„Lipsa timpului, mesele la ore târzii și stresul din ultime 7 luni ale anului 2021, mi-au nenorocit sănătatea, corpul dar și psihicul”, a spus ea pe Instagram.
Brigitte Pastramă: „Eram un dezastru”
Totodată, vedeta de televiziune a mai adăugat faptul că a început anul 2022 cu o schimbare majoră. A decis că este momentul să își acorde mai mult timp și, astfel, s-a apucat de sport, respectă cele trei mese pe zi și a renunțat la anumite alimente.
Aceasta le-a mai spus internauților că rezultatele deja sunt vizibile, chiar dacă au trecut doar trei săptămâni de când a început.
„Am început anul 2022 cu mult sport, cardio, acum am timp să mănânc de trei ori pe zi, evit mâncarea procesată, covrigii, și consum zilnic suplimente de vitamine și minerale. Rezultatele sunt vizibile deja în trei saptamani. N-am pus poza din 3 ianuarie de rușine, eram un dezastru”, a mai spus Brigitte pe pagina sa de socializare.
Brigitte și Florin Pastramă au transformat total locul de joacă pe care l-a construit în vremea în care a fost căsătorită cu Ilie Năstase într-o afacere de succes, principala lor sursă de venit la această oră.
„Investiția am făcut-o după ce s-a schimbat legea, am investit 80-85 000 de mii. Numai scaunele au costat în jur de 10 000 de euro. Florin e bun negociator, a negociat la sânge peste tot. A fost multă muncă. Totul e făcut de mine.
Am umplut grinzile cu verdeață. Până și decorul ăsta cu frunze verzi e tot concepția mea. Am pus geamuri glinsante, am băgat încălzire. Mi-au plecat oameni, când ne-au închis, pe unde au putut și ei. Eu și cu Florin stăm aici non stop, 12 ore pe zi, că doar trebuie să mai și dormim, nu?”, a declarat Brigitte pentru click.ro.
Brigitte și Florin Pastramă au modernizat și redecorat localul din incinta fostei Academii de tenis a lui Ilie Năstase, care a devenit spațiu de evenimente, unde se organizează acum petreceri mari, nunți și botezuri. Între timp, Ciprian Marica a devenit în acte noul investitor, fiind acuzat de Ilie Năstase că i-ar fi suflat de sub nas Baza Voința.