Rusia cere Uniunii Europene şi NATO să nu mai furnizeze armament Ucrainei

6.407

Administraţia Vladimir Putin a cerut, sâmbătă seară, Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice să nu mai furnizeze armament Ucrainei, informează agenţia de presă RIA Novosti, citată de Reuters şi de cotidianul Le Figaro.

Moscova a avertizat că există riscul ca sistemele de rachete portabile Stinger să ajungă la grupuri teroriste, ceea ce ar genera ameninţări pentru avioanele comerciale.

„Cerem încă o dată ţărilor din Uniunea Europeană şi NATO să nu aprovizioneze regimul de la Kiev cu cele mai noi sisteme de rachete, pentru a evita riscurile imense pentru aviaţia civilă şi alte mijloace de transport, nu doar în Europa, ci peste tot”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, scrie Mediafax.

Uniunea Europeană şi NATO au anunţat că vor finanţa şi vor furniza armament Ucrainei, în contextul invaziei militare ruse.

Guvernul de la Budapesta a anunţat însă că nu va permite transferul de armament din alte state membre ale Uniunii Europene către Ucraina pe teritoriul Ungariei, de teama riscurilor unor atacuri ale armatei ruse.

Antony Blinken: SUA ia în calcul trimiterea de avioane în Polonia, dacă Varşovia livrează avioane de luptă Ucrainei

Statele Unite iau în considerare posibilitatea de a trimite avioane în Polonia dacă Varşovia decide să trimită la rândul ei avioane de luptă în Ucraina, a declarat duminică secretarul american de stat, Antony Blinken, aflat într-o vizită în Republica Moldova.

„Acum analizăm în mod activ problema avioanelor pe care Polonia le-ar putea furniza Ucrainei şi examinăm cum am putea compensa dacă Polonia decide să furnizeze aceste avioane”, a declarat duminică Antony Blinken, potrivit Agerpres.

„Nu pot vorbi despre un calendar, dar pot spune doar că analizăm acest lucru foarte, foarte activ”.

Vizita în Republica Moldova a avut loc după ce Blinken s-a aflat sâmbătă în Polonia, ţară membră a NATO, în timp ce alianţa îşi consolidează flancul estic ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.

Mai multe instituţii media americane au relatat despre un posibil acord între SUA şi Polonia pentru ca Varşovia să furnizeze Ucrainei avioane de război din epoca sovietică în schimbul avioanelor de luptă americane F-16, aminteşte AFP.

„Lucrăm cu polonezii în această privinţă şi ne consultăm cu ceilalţi aliaţi ai noştri din NATO”, a declarat un oficial de la Casa Albă, citat de Wall Street Journal şi NBC.

Kievul îndeamnă Occidentul să ofere asistenţă militară, inclusiv avioane, pentru a se apăra de invazia rusă, care a intrat duminică în a 11-a zi. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut ţărilor din Europa de Est să îi furnizeze avioane de fabricaţie rusă, pe care ucrainenii ştiu să le piloteze.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, anunţă că a vorbit cu Elon Mask, iar Ucraina va primi un alt lot de sisteme Starlink săptămâna viitoare, anunță News.ro.

Anunţul a fost făcut pe Twitter de către preşedintele din Ucraina.

”Am vorbit cu Elon Musk. Îi sunt recunoscător pentru că a sprijinit Ucraina cu cuvinte şi fapte. Săptămâna viitoare vom primi un alt lot de sisteme Starlink pentru oraşele distruse”, a anunţat Zelenski. Acesta a precizat că a discutat cu şeful SpaceX ”posibile proiecte spaţiale”. ”Dar despre asta voi vorbi după război”, a mai afirmat Zelenski.

Grupul SpaceX a activat, în 27 februarie, serviciul de Internet prin satelit Starlink în Ucraina, iar societatea a trimis echipamente în ţara invadată de Rusia. Acestea au ajuns marţi la destinaţie.

Polonia ar putea furniza avioane Ucrainei. Casa Albă confirmă discuții în acest sens cu Varșovia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut presiuni la Washington pentru ca țările din Europa de Est să-i furnizeze avioane de luptă pentru a putea face față invaziei ruse. Aceste țări au în flotă avioane de fabricație rusă pe care piloții ucraineni știu deja cum să le piloteze, astfel că nu ar mai avea nevoie de instruire suplimentară.

În cadrul discuțiilor cu Polonia, SUA vor să stabilească ce capacități ar putea oferi în schimb Varșoviei pentru a suplini deficitul, dacă această țară decide să transfere avioane în Ucraina, a explicat purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Oficialul nu a dorit să detalieze ce opțiuni de suplinire sunt luate în considerare, precizează CNN.

Trimiterea de avioane de luptă în Ucraina este o „decizie suverană pe care o poate lua orice țară”, dar există o serie de aspecte logistice ce trebuie rezolvate, inclusiv modul în care avioanele vor fi transferate din Polonia în Ucraina, a mai spus purtătorul de cuvânt de la Casa Albă.

Doi congresmeni americani care au participat sâmbătă la o convorbire prin Zoom cu președintele ucrainean au declarat că Zelenski a spus că Polonia a semnalat că este dispusă să trimită Ucrainei avioane de luptă MiG, dar așteaptă ca Washingtonul să permită acest lucru.

Nu ai acces la copierea textului sau a imaginilor! Mulțumim de înțelegere!