Ameninţare pentru Vladimir Putin, din SUA: „Voi bombarda Moscova, dacă ataci Ucraina”

9.722

Donald Trump ar fi făcut o afirmaţie foarte periculoasă în timpul unei conversații telefonice cu un prieten. Pe vremea în care era președintele Americii, l-a amenințat pe Vladimir Putin că va lovi Moscova dacă atacă Ucraina.

Fostul lider american Donald Trump susține că l-a oprit pe Vladimir Putin să invadeze Ucraina, atunci când era la Casa Albă.

Trump zice că era prieten cu Putin

Donald Trump se laudă acum că el l-a oprit pe Putin să atace Ucraina, în anii trecuţi.

„Toți spun că e o putere nucleară, de parcă se tem de el. Știi, era unul dintre prietenii mei. M-am înțeles grozav cu el. I-am spus:

“Vladimir, dacă faci asta [să invadeze Ucraina], vom lovi Moscova. Și m-a cam crezut, cam 5-10% asta e tot ce ai nevoie”, a spus Donald Trump.

„Nu a făcut asta niciodată în vremea mea, John. Toți vorbeau despre asta. “De ce nu a făcut-o în ultimii patru ani?” Pentru că nu a putut”, a continuat fostul președinte american.

Putin credea că Trump va retrage SUA din NATO

Dar liderul de la Kremlin a avut un plan în tot acest timp. John Bolton, fostul consilier pe probleme de securitate al lui Donald Trump, a declarat că Putin aștepta al doilea mandat al lui Trump la Casa Albă ca să invadeze Ucraina, deoarece credea că președintele american va retrage SUA din NATO, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Trump s-a lăudat că l-a pus la punct şi pe Xi Jingping, președintele Chinei.

„Nu, Xi nu m-a deranjat. I-am spus același lucru. Că el va fi următorul. Va urma Taiwanul. Nu veți avea niciun chip pentru computere. Îi vor arunca în aer”, a mai spus Donald Trump, fost președinte al SUA.

Fostul președinte Donald Trump l-a lăudat din nou pe președintele rus, spunând că este „inteligent”.

„Ieri, am fost întrebat de reporteri dacă eu cred că președintele Putin este inteligent. Am spus: Bineînțeles că este inteligent„, a declarat Trump în fața mulțimii de la Conferința de acțiune politică conservatoare (CPAC) din Orlando, Florida.

„Problema nu este că Putin este deștept, că bineînțeles că este deștept, ci adevărata problemă este că liderii noștri sunt proști„, a spus Trump.

Trump și-a exprimat de mult timp admirația pentru Putin, iar săptămâna aceasta a descris strategia sa de război în Ucraina ca fiind „minunată” și „genială.”

Democrații și veteranii militari l-au criticat pe fostul președinte pentru cuvintele sale elogioase despre liderul rus, în contextul unui atac brutal asupra unei națiuni independente.