De ce nu are Tora Vasilescu copii. Ce mărturisiri sincere a făcut

606

Tora Vasilescu a spus de ce nu are copii. Actrița, acum în vârstă de 71 de ani, a făcut câteva mărturisiri despre acest subiect delicat.

De ce nu are Tora Vasilescu copii. Ce mărturisiri sincere a făcut

Tora Vasilescu are în prezent 71 de ani. Născută în Constanța, a picat examenul de admitere la Teatru de două ori, dar ulterior a reușit să devină una dintre cele mai recognoscibile și îndrăgite actrițe din România, cu roluri magistrale în filme și telenovele de succes.

„Marea doamnă a teatrului și cinematografiei românești” s-a căsătorit de două ori, însă nu are copii. A mărturisit, printre altele, că a făcut și o întrerupere de sarcină.

„Când am intrat la Teatru a treia oară, după ce jucasem un an la Satu Mare, la corp ansamblu, aveam un mare complex… Atunci am rămas însărcinată. Ce era să fac? Să-l opresc?! Să mă ierte Dumnezeu… Apoi m-am căsătorit şi soţul meu de atunci (n.r. regizorul Mircea Daneliuc), cu care am fost zece ani, pur şi simplu nu a vrut copil.

A spus că nu vrea să-i fie îngrădită libertatea de-a lupta într-o societate cu cenzură. Iar o femeie nu poate hotărî de una singură”, a povestit Tora Vasilescu

Tora Vasilescu a absolvit Institutul de Artă teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București în 1976, iar apoi și-a început cariera strălucitoare.

În același an, Tora a debutat în cinematografie, în rolul Gloriei din „Gloria nu cântă”. În ciuda carierei ei întinse pe mai mult de patru decenii, actrița a demonstrat că modestia este o calitate importantă pe care o are.

„M-a ferit Dumnezeu să mă cred cineva… Primesc greu laudele, acum am ajuns la concluzia că trebuie să mulțumești pentru tot ce ai obținut…

Am iubit și teatrul și filmul, acum mai mult filmul parcă și e o mare bucurie să revăd filmele din tinerețe, să îmi amintesc replici”, a spus ea într-un interviu acum ceva timp, într-un interviu.