Pensii 2022. Cati bani te costă sa-ti cumperi 6 ani de vechime in munca

3.687

Posibilitatea de a cumpăra vechime în muncă poate părea foarte atractivă, însă ea nu este o măsură pentru oricine. Dacă te-ai gândit că plătești vechime în muncă și poți să ieși mai repede la pensie, trebuie să știi că nu poți face asta.

Sunt anumite condiții pe care trebuie să le îndeplinești ca să poți plăti acum contribuția de asigurări sociale (CAS) pentru anii anteriori.

Cine poate cumpăra vechime în muncă
Poți plăti retroactiv pentru vechime în muncă dacă nu ești încă pensionar.

”Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială și efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare”, potrivit OUG 163/2020, care completează Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Plata se face doar pentru anii în care nu ai fost angajat și nu ai realizat stagiul de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.

Trebuie să știi că dacă ai plătit în orice sistem de asigurări sociale din state membre ale Uniunii Europene sau din alte state cu care România aplică instrumente juridice în domeniul securității social, pentru acei ani în care ai cotizat nu mai poți plăti retroactiv CAS în țară.

Nici pentru perioadele în care ai fost angajat, dar angajatorul nu ți-a achitat contribuțiile pentru pensie nu poți plăti retroactiv. Asta pentru că, atât timp cât ești angajat, ai calitatea de asigurat în sistemul public de pensii.

Cum se poate plăti retroactiv vechimea în muncă

Dacă vrei să plătești retroactiv contribuția pentru pensie, trebuie să mergi la Casa de Pensii de care aparții și să închei un contract de asigurare socială. În cazul în care ești plecat din țară, poți încheia contractul și prin mandatar, cu procură special.

Trebuie să știi că poți să plătești retroactive vechimea în muncă doar până la 31 august 2023.

Casa de Pensii cere pentru încheierea contractului mai multe documente:

carte de identitate, copia și originalul pentru confirmare;
formularul pentru deschiderea de contract, în două exemplare;
declarația privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal;
declarație pe proprie răspundere că, la data semnării contractului, nu ai calitatea de pensionar, nu ai fost asigurat și nu ai avut obligația asigurării în sistemul public de pensii.
În contractual de asigurare va fi trecut venitul pentru care plătești CAS, perioada, stagiul de cotizare total datorat și dacă achiți contribuția pentru pensie într-o singură tranșă sau în tranşe lunare, până la 31 august 2023.

Pentru câți ani poți plăti retroactiv contribuția pentru pensie
Contribuția de asigurări sociale care îți asigură vechime în muncă poate fi plătită pentru cel mult 6 ani.

Poți încheia unu sau mai multe contracte succesive cu Casa de Pensii pentru plata CAS, dar nu poți depăși în total 6 ani.

Pentru ce tip de pensie se poate plăti vechime în muncă

În sistemul public de pensii se acordă:

pensia pentru limită de vârstă – care se acordă dacă ai vârsta standard de pensionare, adică 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei, și concomitent ai stagiul minim de cotizare de 15 ani;
pensia anticipată;
pensia anticipată parțială;
pensia de invaliditate;
pensia de urmaș.
Plata retroactivă a CAS se face doar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă.

Asta înseamnă că vei beneficia de vechimea în muncă plătită retroactiv dacă vrei să ceri pensionarea după împlinirea vârstei standard de pensionare – 65 de ani în cazul bărbaților, respectiv 63 de ani în cazul femeilor – și, pe lângă cei 6 ani pentru care ai plătit CAS, mai ai alți 9 ani în care ai achitat stagiul de cotizare la timp.

Dacă nu ai cel puțin alți 9 ani stagiu de cotizare, plata retroactivă a CAS pentru 6 ani nu te ajută să primești pensie la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Cât trebuie să dai pe lună pentru a cumpăra vechime în muncă
În contractul de asigurare cu Casa de Pensii va fi trecut venitul pentru care plătești CAS, dar care nu poate fi mai mic decât salariul minim brut la acea dată.

În 2022, salariul minim brut este 2.550 de lei, iar contribuția de asigurări sociale pe care trebuie să o achiți la această sumă este de 25%, adică 638 de lei lunar. Pentru 6 ani este aproape 46.000 de lei.

Trebuie să știi că dacă închei contractul de asigurare socială în 2022, iar în 2023, salariul minim brut sau CAS se modifică, vei plăti în continuare la valorile care erau la momentul încheierii contractului, adică 2.550 de lei salariul minim și 25% CAS.

De asemenea, trebuie să spui pentru ce perioadă vrei să plătești retroactiv CAS. Pentru fiecare lună și an, trebuie să faci mențiunea venitului pentru care vrei să plătești CAS.

În contract trebuie să menționezi și dacă plătești integral contribuția într-o singură tranșă sau în tranşe lunare, până la 31 august 2023.

Dacă ai ales să plătești în tranșe și până la 31 august 2023 nu ai achitat integral suma datorată prin contract, vechimea în muncă va fi stabilită pentru lunile în care ai plătit CAS.

Poate fi plătită vechimea în muncă pentru a ieși mai repede la pensie?
Legea privind sistemul unitar de pensii publice stabilește că te poți pensiona pentru limită de vârstă, anticipat sau anticipat parțial.

Ca să poți primi o pensie pentru limită de vârstă trebuie să îndeplinești cumulativ două condiții:

să ai vârsta standard de pensionare, adică 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei;
să ai stagiul minim de cotizare, adică 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Vârsta standard de pensionare poate fi redusă pentru persoanele care au lucrat în condiții deosebite.

Te poți pensiona anticipat cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, dar trebuie să ai un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.

Așadar, pensionarea este condiționată nu doar de stagiul de cotizare, ci și de o vârstă minimă. Dacă ai plătit cel puțin 15 ani contribuția de asigurări sociale, dar nu ai vârsta standard, nu poți primi pensie.

Dacă însă ai împlinit vârsta standard de pensionare, dar încă lucrezi și nu ai stagiul minim de cotizare, îl poți completa plătind retroactiv CAS pentru cel mult 6 ani.