Meghan Markle, cu lacrimi în ochi la înmormântarea reginei Elisabeta

3.381

Despărțirea de suverana care a cucerit inimile poporului britanic a fost extrem de grea pentru toată lumea, dar în special pentru membrii familiei regale.

Tristețea s-a putut vedea pe chipurile lor chiar d ela intrarea în Westminster Abbey.

Deși relațiile cu familia regală nu sunt cel mai bune pentru Harry și Meghan Markle, cei doi au participat la înmormântare și au fost vizibil emoționați în timpul slujbei.

Funeraliile reginei au emoționat-o pe Meghan Markle

Meghan Markle a părut puternic afectată de evenimentul la care au luat parte aproape 2000 de personalități din întreaga lume.

Ducesa de Sussex i-a adus un omagiu suveranei purtând un set de cercei cu perle și diamante, care i-a fost dăruit cadou chiar de monarh. Cei doi copii ai cuplului nu au participat la funeralii, fiind prea mici. Nici prințul Louis, fiul ducilor de Cambridge nu a participat.

Harry și William au uitat de tensiunile dintre ei și au mers alături, atunci când sicriul reginei a fost adus la Westminster Abbey, pentru slujba religioasă. Celor doi li s-au alăturat, în marșul funebru, soțiile și doi dintre copii lui William și ai lui Kate, prințul George și prințesa Charlotte.

Micuța Charlotte a apărut pentru prima dată cu o pălărie pe cap, deși acest obicei este impus femeilor adulte și nu copiiilor.

Cum a apărut Kate Middleton a înmormântare

Kate Middleton, noua prințesă de Wales, a ales să se îmbrace cu haină neagră croită special pentru silueta sa și o pălărie cu boruri largi, cu un văl delicat deasupra.

Soția prințului William a accesorizat ținuta cu un colier aparținând regretatei reginei Elisabeta, cu patru rânduri de perle și cu un diamant în centru.

Colierul japonez cu 4 rânduri de perle i-a fost împrumutat pentru prima dată lui Kate de către regina în 2017 când l-a purtat și la înmormântarea prințului Philip în 2021.

Regretata Prințesă Diana a purtat același colier la un banchet care a avut loc la Palatul Hampton Court în 1982.

Kate a mai purtat la înmormântare o bijuterie din colecția Reginei: cerceii cu perle Bahrain.

Micuța Prințesa Charlotte a optat și ea pentru haine negre, pălărie și a părut tristă la funeraliile străbunicii sale.

De cealaltă parte, Prințul George a îmbrăcat un costum albastru închis, cu o cămașă albă și cravată neagră.

Prințesa Kate a ajuns la funeraliile de la Londra însoțită de Camilla, regina consoartă, și cei doi copii ai săi.

Fiica sa, prințesa Charlotte a impresioant și ea pentru că s-a afișat pentru prima oară cu pălărie pe cap, deși acest obicei nu le este impus și copiilor, ci doar femeilor adulte.

După cum bine se știe, toate femeile care participă la înmormântare trebuie să poarte pălărie. Această regulă nu se aplică pentru micile domnișoare.

Cu toate acestea prințesa Charlotte a apărut pentru prima dată în public purtând pălărie, în semn de respect pentru străbunica ei. Ea a fost însoțită, în mașină, de mama ei noua prințesă de Wales, de fratele ei și de noua regină Camilla.