Anca Serea a născut! Vedeta a adus pe lume cel de-al șaselea copil

Anca Serea anunța, în premieră în revista Unica de mai 2019, că este din nou însărcinată, cu cel de-al șaselea copil. Iată că vedeta a devenit din nou mamă, la 38 de ani.

Anunțul celei de-a șasea nașteri a venit într-un mod cât se poate de inedit. Vedeta se filma pentru un instastory când le-a spus urmăritorilor ei că pleacă la clinică, pentru că are impresia că i s-a rupt apa.

Ulterior, Anca ne-a dezvăluit, în exclusivitate, că a născut la 14.30, o fetiță de aproape 3 kg și 51 cm.

Dacă primele cinci nașteri au fost naturale, a șase a fost prin cezariană din cauza unei complicații a sarcinii. Mai exact fetița era așezată într-o poziție care nu permitea nașterea naturală. Anca a povestit pe Facebook mai multe despre nașterea:

”Desi eram convinsa ca voi naste natural si de aceasta data, destinul a vrut ca lucrurile sa fie altfel. Toata sarcina a decurs normal, fara vreo problema de sanatate.

Atat bebelusa cat si eu am fost bine, insa saptamana trecuta, in urma unei ecografii efectuate pentru ca se apropia termenul nasterii am aflat o veste socanta: Leah se afla in prezentatie pelvina.

M-am speriat putin, recunosc, ca stiam cat de cat ce inseamna, respective ca nu voi mai putea naste natural. Am discutat cu domnul doctor si m-am informat iar lucrurile pareau sa aiba o rezolvare.

Domnul doctor prof. Herghelegiu, caruia tin sa ii multumesc pe aceasta cale pentru rabdarea si priceperea de care a dat dovada, este un medic minunat si o spun fara a fi subiectiva.

Dumnealui mi-a monitorizat toate sarcinile si nasterile si am incredere deplina in profesionalismul sau. A reusit sa o intoarca pe bebelusa in pozitie normala pentru a se naste, insa m-a avertizat ca este posibil sa se mai rasuceasca pana la termen.

Miercuri, 14 august, in jurul pranzului am inceput sa simt cum pierd lichid amniotic, insa pentru ca la nasterile anterioare membranele au fost rupte de medic, nu eram sigura daca ceea ce simt este ruperea apei.

Asa ca pentru siguranta am mers la domnul doctor, la Spitalul Sanador. Acolo, mi s-a rupt cu siguranta apa, caci am simtit o cantitate mare de lichid amniotic, iar domnul doctor a zis ca trebuie sa ne grabim.

La ecograf ni s-a confirmat ceea ce banuiam si ne temeam: micuta se rasucise din nou si se asezase in pozitie transversa, si mai dificila. Asa ca nasterea cezariana era obligatorie.

Nu pot sa neg ca mi-a fost teama de interventia chirurgicala, pentru ca toate nasterile fusesera naturale, insa cu ajutorul anesteziei si al mainilor iscusite ale domnului doctor nu am simtit aproape nimic.

Iar operatia a durat 45 de min. Multumesc echipei”, a scris Anca Serea pe Instagram.

După cum ne-a mărturisit deja, pe fetița Ancăi Serea o va chema Leah Maria. Prima poză cu cea mică nu s-a lăsat prea mult așteptată. Vedeta a publicat-o alături de un mesaj emoționant.

“O familie numeroasă este tot ceea ce mi-am dorit încă de când eram copilă. Ei sunt cea mai mare împlinire și bogăție spirituală,

mă simt nemuritoare datorită lor și nimic în această călătorie nu se compară cu legătura între prunc și mamă“, ne dezvăluia Anca, la începutul acestui an

Loading...
Loading...